Turişti ţepuiţi de agenţia de turism. Unii nu mai pot pleca, alţii nu se mai pot întoarce din vacanţă

Zeci de turişti au fost păcăliţi cu excursii în străinătate de o firmă din Oradea. Unii dintre ei au rămas cu banii daţi, fiind anunţaţi că nu mai au cum să plece spre destinaţiile de vacanţă, alţii sunt blocaţi în străinătate.
Iulian Tudor
30 aug. 2013, 06:11
Turişti ţepuiţi de agenţia de turism. Unii nu mai pot pleca, alţii nu se mai pot întoarce din vacanţă

80 de persoane din Bihor se află blocate în Bulgaria şi Grecia, după ce agenţia de turism care i-a trimis în vacanţă, Avenara Tours, din Oradea, i-a anunţat că a intrat în insolvenţă, informează România TV. Astfel, turiştii vor trebui să se întorcă pe cheltuiala lor acasă chiar dacă au plătit excursia dus-întors.

De asemenea, există persoane care ar fi trebuit să plece în vacanţă şi nu o mai pot face. Vineri, un grup de 28 de persoane din Timişoara trebuiau să plece în vacanţă în Grecia, Corfu. Aceştia au plătit câte 850 de euro de familie, iar joi au aflat, pe mail, că Avenara Tour a intrat în insolvenţă şi că nu mai pot pleca în vacanţă, dar nici banii înapoi nu şi-i vor primi.

Păgubiţii au depus plângere la Parchet, la Garda Financiară şi la ANPC, pentru înşelăciune.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Banca importantă din România care face o schimbare totală. Ce trebuie să știe clienții și ce se va întâmpla cu conturile lor
Capital.ro
NU mai retrage bani de la bancomat. Românii cu bani pe card care nu trebuie să meargă la ATM
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
O legendă a televiziunii, dată afară. Momentul de coșmar al carierei
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Tragedie fără margini. Cel mai bun actor s-a stins mult prea devreme. Nu s-a mai putut face nimic...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
Șoferii riscă să rămână fără certificat de înmatriculare. Anunț de ultimă oră de la RAR
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri