Un echipaj de jandarmi aflat în patrulare marţi, în apropiere de Vama Veche, a observat trei persoane care au devenit agitate la vederea oamenilor legii. Cei trei au fost opriţi şi într-o sacoşă, jandarmii au descoperit plante vegetale, suspectate a fi canabis sau popular cânepă.
Cei trei au declarat că au cules plantele vegetale de pe un câmp din apropierea localităţii pentru consumul propriu.
Tinerilor le-au fost întocmite actele premergătoare sub aspectul săvârşirii faptei de deţinere de substanţe ilegale pentru consum, scrie adevarul.ro.