Turiştii români blocaţi în Bulgaria se întorc acasă. Arafat: Nu am avut probleme medicale

Clipe de groază pentru 1.000 de români prinşi în iadul inundaţiilor pe litoralul bulgăresc. În staţiunea bulgărească Albena s-au făcut evacuări cu armata, ca la război. Autorităţile române au trimis autocare pentru a-i aduce în ţară pe cei care au rămas în staţiunea din Bulgaria, informează România TV. Mai mult, secretarul de stat în M.A.I, Raed Arafat, a declarat că, din fericire, niciun turist nu a fost afectat din punct de vedere al sănătăţii.
Iulian Tudor
22 iun. 2014, 06:34
Turiştii români blocaţi în Bulgaria se întorc acasă. Arafat: Nu am avut probleme medicale

La Albena, într-o singură zi a plouat cât în patru luni. Apa a ajuns pe străzi la aproape un metru, iar maşinile au plutit la propriu. Mai mult, ieşirea din Albena a fost blocată de ape. Pentru a ajunge în zonă, era nevoie de utilaje de mare capacitate, astfel că turiştii au avut de aşteptat până când apele s-au mai retras.

În jur de 1.000 de români au fost prinşi în iadul inundaţiilor pe litoralul bulgăresc. 200 dintre turiştii români au fost evacuaţi de sâmbătă, iar o altă parte dintre aceştia vor fi aduşi în ţară în cursul zilei de duminică.

Potrivit unui comunicat emis de Guvern, din situaţia transmisă de reprezentanţii misiunii diplomatice aflaţi la faţa locului, în urma solicitărilor turiştilor români, afectaţi de inundaţiile produse vineri, vor fi aduse în ţară 30 de persoane şi opt autoturisme, trei dintre acestea urmând să rămână în Constanţa şi cinci să fie transportate până la Bucureşti-parcarea Pasaj Victoria, pusă la dispoziţie, cu titlu gratuit, de Primăria Bucureşti.

De asemenea, din datele comunicate de reprezentanţii misiunii diplomatice a rezultat că, în urma revenirii situaţiei la normalitate, o parte din turiştii români au optat să-şi continue sejurul în staţiune.

Sâmbătă, cu sprijinul autorităţilor bulgare şi române, convoiul format dintr-un autocar şi autoplatformele care transportă autoturismele avariate au început deplasarea către punctul de frontieră Vama Veche-România, urmând a continua cursa către locurile stabilite din municipiul Constanţa, respectiv municipiul Bucureşti.

Începând de sâmbătă până în prezent un număr de 78 de autoturisme cu 260 de persoane la bord au tranzitat, punctele de trecere a frontierei, întorcându-se din staţiunea Albena.

O parte se întorc şi au trecut ieri (sâmbătă n.r.) graniţa, 73 de maşini cu 244 de persoane la bord. S-a solicitat transferul a 29 de persoane pentru care e pus la dispoziţie un autocar, la care se ataşează un număr de platforme care urmează să plece din Constanţa, pentru a duce înapoi 29 de turişti şi opt vehicule. Costurile sunt preluate de Guvernul României. O parte dintre turişti vor să rămână acolo ca să se întoarcă pe propria răspundere. O parte din persoane au reparat maşinile acolo şi au apucat să se întoarcă. Nu am avut probleme medicale. Nu avem nicio victimă, nicio persoană nu a fost afectată din punct de vedere al sănătăţii„, a declarat, la România TV, Raed Arafat, secretar de stat în M.A.I.

În faţa dezastrului, români s-au simţit discriminaţi. Ei susţin că autorităţile bulgare au evacuat doar o parte dintre turişti, cu elicopterele şi maşinile armatei. Românii nu au fost pe listele celor salvaţi.

De două zile se chinuie să ne mute şi nu reuşesc. Ne tot plimbă că suntem români. Nu suntem ruşi, nu suntem ucranieni„, a spus o femeie.

Să-mi ia maşina să o transporte doi kilometri mi-au cerut 50 de euro„, a spus un alt bărbat.

Celebrele oferte all-inclusive de la Albena au devenit un coşmar.

Potopul a facut prăpăd şi pe plajă. Apa a avut o putere atât de mare încât în anumite zone pur şi simplu a fost modificat relieful plajei.

Ministrul Turismului, Florin Jianu, a mers la Albena ca să se asigure că românii se pot întoarce în siguranţă acasă.

14 cetăţeni bulgari au murit în urma inundaţiilor din zona Varna. Luni este zi de doliu în Bulgaria.

Citeşte şi TURIŞTI ROMÂNI blocaţi în Bulgaria, din cauza INUNDAŢIILOR DEVASTATOARE. Autorităţile iau MĂSURI DE URGENŢĂ

DailyBusiness
Val de petiții online după alegerile prezidențiale. Anularea scrutinului, arestarea lui George SImion și Călin Georgescu, scoaterea AUR în afara legii și retragerea cetățeniei române pentru cetățenii moldoveni, câteva dintre cereri
Spynews
Răsturnare de situație în cazul morții lui Andrei Versace! Ce s-a găsit în corpul influencerului. Rezultatele INML contrazic tot ce se știa
Bzi.ro
Avertismentul Cristinei Demetrescu pentru Nicuşor Dan: Luna neagră Lilith îl bântuie!
Fanatik.ro
Cum arată cel mai nou model Dacia. E spectaculos, va costa sub 20.000 de euro ș va lua cu asalt piața auto europeană
Capital.ro
Călin Georgescu a fost eliminat: I-a întins o cursă!
Playtech.ro
Ce este micropensia şi cum pot angajaţii să apeleze la ea. Nu se ţine cont de vârstă
DailyBusiness
Boloș: Decât să așteptăm minuni pentru PNRR, mai bine implementăm proiecte
Adevarul
Fotbaliștii care i-au jignit oribil pe Nicușor Dan și pe alegătorii lui rămân fără primele de promovare
wowbiz.ro
L-am găsit!! Cine este SPP-istul lui Nicușor Dan, care a rupt inima femeilor pe rețelele de socializare: "Noroc cu domnul Președinte..." | EXCLUSIV
Spynews
Fiica lui Mihai Albu, prezentă la cununia civilă a tatălui ei! Mikaela a făcut declarații emoționante
Spynews
Dana Badea a rugat livratorul care i-a adus mâncare să se dezbrace și l-a băgat în dormitor. Ce s-a întâmplat după ce bărbatul a acceptat / VIDEO
Evz.ro
Ce a ajuns să facă Laura Andreșan. Nimeni nu se aștepta la așa ceva
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Ce se întâmplă în relația dintre Anamaria Prodan și Ronald Gavril
kanald.ro
Zodiile care au parte de relații de coșmar. Sunt considerate cele mai ghinioniste în dragoste
Cancan.ro
Am aflat câți bani câștigă Piedone în fiecare lună. Ce salariu are șeful ANPC, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A explodat bomba despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a făcut anunțul
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Triunghiul amoros scandalos continuă. Impresara a aflat că milionarul se căsătorește cu amanta
stirilekanald.ro
Cine este șoferul de 28 de ani care a murit în accidentul de pe Centura de Nord a Craiovei. Era patronul unei cunoscute patiserii din oraș
Vitamine pentru memorie: Ce nu trebuie să-ți lipsească Memorie îmbunătățită
MediaFlux
O țară din UE crește vârsta de pensionare la 70 de ani, cea mai ridicată din Europa
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce spune Nicușor Dan despre un viitor premier dat de PSD