Turnul Eiffel va fi înconjurat de un zid înalt de 3,2 metri. Costă 30 de milioane de euro, iar construcţia lui a început

Securizarea Turnului Eiffel a început de luni, când o echipă de muncitori a început ridicarea unui gard care înconjoară măreaţa construcţie.
Iulian Tudor
19 sept. 2017, 09:50
Turnul Eiffel va fi înconjurat de un zid înalt de 3,2 metri. Costă 30 de milioane de euro, iar construcţia lui a început

Scopul gardului este de a preveni ca Turnul Eiffel, cea mai vizitată atracţie din lume, să devină ţinta unui atac terorist. Zidul va fi din sticlă şi va fi rezistent la gloanţe, iar costurile aproximative vor fi de 30 de milioane de euro. De asemenea, durata construcţiei este estimată la 9 luni. Înălţimea zidului va fi de 3,24 metri, ca referire la cei 324 metri ai Turnului pe care îl înconjoară.

Turnul Eiffel este vizitat anual de şapte milioane de turişti. Aceste lucrări nu vor limita fluxul obişnuit al vizitatorilor, dar în 2018 Turnul va intra într-un amplu proces de reabilitare, care va dura mai bine de doi ani. Recepţia Turnului Eiffel restaurat va avea loc în anul 2021, după cum a declarat Jean-Francois Martins, şeful oficiului de turism al oraşului.

DailyBusiness
România nu poate trece la moneda euro! Declarațiile lui Mugur Isărescu
Spynews
“Domnul are poză cu familia, eu sunt măritată și gravidă”. Artistă din România, deranjată de mesajele pe care le primește de la pretendenți. Cum îi pune la punct | FOTO
Bzi.ro
Este despărțirea anului în show-bizz-ul românesc! Cântărețul și-a găsit deja altă iubită!
Fanatik.ro
Șase zodii vor avea noroc din plin în plan financiar și cel mai mare succes profesional până la finalul anului. Balanțele sunt cele mai avantajate
Capital.ro
Cod Rutier 2024. Șoferii obligați să oprească mașina. Nu pot conduce peste limită
Playtech.ro
Cum arăta în tinerețe Raed Arafat. Este de nerecunoscut, imaginile au surprins pe toată lumea
DailyBusiness
Adrian Câciu face promisiuni! Planul de reducere a deficitului, pe 7 ani, amânat!
Adevarul
Lipă, arătată cu degetul pentru scandalul din sportul românesc: „Ea a refuzat să plătească medaliații!“
wowbiz.ro
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit de un șofer care nu s-a asigurat
Spynews
Fostul iubit al Flaviei Mihășan de la Neatza, în tandrețuri cu Amna! Imagini incendiare cu cei doi | FOTO
Spynews
Andreea Bostănică și-a cumpărat casă nouă de ziua ei de naștere. Imagini cu locuința visurilor ei / FOTO
Evz.ro
Se verifică pensiile. Mii de pensionari trebuie să dea bani înapoi
Ego.ro
De nerecunoscut! Mircea Geoană, cu părul lung și creț, ăn TINEREȚE! Imagini unice
Prosport.ro
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
kanald.ro
Data exactă la care vor fi virate tichetele sociale în luna octombrie. Banii intră direct pe carduri
Cancan.ro
Mario Fresh şi fiica Andreei Esca s-au despărţit după 8 ani de relaţie ! Avem toate detaliile: ”Nu mai plânge când mă suni”
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
O nouă taxă în România. O vor plăti toți la Primărie din 1 ianuarie. Se depune și declarație lunară
StirileBZI
Românii vor primi un salariu mai mare cu 12,5%! Ce condiții trebuie îndeplinite
Prosport.ro
FOTO. Ea e considerată cea mai sexy mamă a unui fotbalist din întreaga lume. La 40 de ani, arată mai bine ca multe tinere de 20 de ani
stirilekanald.ro
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit angajatul până când nu a mai mișcat
substantial.ro
Prințul William și Prințesa Kate, Întâlnire Emoționantă cu o Adolescentă Bolnavă de Cancer la Castelul Windsor
MediaFlux
O TAXĂ NOUĂ pe capul românilor. PLĂTESC cei care STAU LA BLOC
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cel mai bun moment pentru a merge în safari nu este atunci când v-ați aștepta