Turnul Eiffel va fi redeschis publicului din 25 iunie

Turnul Eiffel va fi redeschis publicului începând din 25 iunie, după trei luni de la închidere, doar până la etajul al doilea, cu purtarea măştii obligatoriu pentru persoanele cu vârste de la 11 ani şi care vor urca doar pe scări, potrivit AFP.
Romania TV
10 iun. 2020, 05:18
Turnul Eiffel va fi redeschis publicului din 25 iunie

După mai mult de trei luni de la închidere, în contextul pandemiei de Covid-19, adică cea mai lungă perioadă de închidere de la cel de-al Doilea Război Mondial, Turnul Eiffel va fi redeschis publicului din 25 iunie, la ora 10.00 (8.00 GMT)”, a anunţat marţi societatea de exploatare a monumentului.

Citeşte şi: Un bărbat a câştigat 50.000 de euro după ce compania îi oferea prea puţin de muncă. Prima sentinţă de bore-out

Aceasta precizează că numărul de vizitatorilor va fi limitat în faţa monumentului şi la etaje şi că va fi doar un sens de circulaţie. Scările vor fi urcate din partea de est şi coborârea va fi pe partea de vest.

Vârful rămâne închis pentru moment pentru a evita orice situaţie de izolare în ascensoarele care urcă la etajul doi. Publicul va ajunge aici în cursul acestei veri”, a continuat societatea.

Data redeschidereii caselor de bilete online va fi „comunicată în curând” şi vizitatorii sunt „încurajaţi” să cumpere în avans tichetele.

În timpul izolării, cel mai celebru monument al Parisului, înalt de 324 de metri şi închis din 13 martie, a adus omagiu persoanelor mobilizate în faţa coronavirusului, fiind luminat în fiecare seară, apoi afişând cuvântul „Merci” şi proiectând mesaje prin care cetăţenilor li se cerea să rămână acasă. La 8 mai, portrete ale cadrelor medicale au fost proiectate pe un ecran gigant pe Turnul Eiffel.

Turnul Eiffel, construit în 1889 de Gustave Eiffel, primeşte aproape 7 milioane de vizitatori pe an.

CORONAVIRUS Franţa anunţă ce va face în cazul unui al doilea val

Jean-François Delfraissy, preşedintele Consiliului Ştiinţific din Franța, a anunțat că statul nu va mai putea instaura măsuri de carantinare pe întreg teritoriul, aşa cum a făcut în lunile martie şi aprilie, nici în cazul în care apare un al doilea val de infectări.

Jean-François Delfraissy, președintele Consiliul Ştiinţific din Franța, forul care a recomandat introducerea măsurilor de carantină, a anunțat într-un interviu pentru Le Parisien că o măsură atât de drastică nu va mai fi luată în considerare nici dacă va apărea un val doi, la toamnă.

Delfraissy, care este doctor specialist în imunologie, a explicat, că Franţa ia în calcul patru scenarii, până la finalul anului:

1. Noul coronavirus dispare sau nivelul răspândirii va fi scăzut

2. Apar explozii locale, ca la începutul pandemiei

3. O deteriorare uşoară a situaţiei în toamnă, cu o creştere a cazurilor care necesită spitalizare

4. Scenariul cel mai negru: explozia cazurilor, cu o mare presiune pe sistemul medical.

DailyBusiness
Ajutor de la stat pentru părinții nou-născuților în 2025. Ce sume de bani primești în primii ani de viață ai copilului
Spynews
Cum a reușit Constantin Enceanu să îi rămână fidel soției sale, deși avea gânduri de divorț. Cântărețul și-a salvat căsnicia
Bzi.ro
Alina Ceușan arată senzațional după două nașteri! Ce dietă urmează influencerița – FOTO
Fanatik.ro
Mierea din România care e mai sănătoasă decât cea de manuka. Are proprietăți antibacteriene puternice și e și delicioasă
Capital.ro
Elena Udrea aruncă bomba. Ce se pregătește în România după demisia lui Klaus Iohannis
Playtech.ro
Cine poate fi martor la succesiunea pentru moştenire? Detaliul din lege care...
DailyBusiness
Bani mai mulţi pentru românii cu maşini vechi. Cine primeşte 8.500 de euro de la stat
Adevarul
Miezul interior al Pământului își schimbă forma, spun oamenii de știință. Care ar putea fi consecințele
wowbiz.ro
Alina Sorescu, șocată de discuția dintre Alex Ciucu și mama lui: „O să ajungă ca Mădălina Manole”
Spynews
Meteorologii anunță vreme rece și schimbări semnificative până pe 10 martie. Când vor crește temperaturile în România
Spynews
Ce cadou refuză Radu Vâlcan să îi cumpere Adelei Popescu. Din ce motiv nu dorește să îi facă o surpriză
Evz.ro
Cutremurele care înfioară România. Sunt atât de aproape
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Primele imagini cu explozivul cuplu Tamaş – Alexa, din Asia Express, în infernul din Filipine, cu 31 de grade la ora 18:00 şi 75% umiditate. FOTO&VIDEO EXCLUSIV
kanald.ro
Anastasia, o tânără dansatoare din Ucraina, ar fi fost ucisă cu brutalitate de iubit. Tânărul ar fi încercat să-și pună capăt zilelor după gestul său
Cancan.ro
Cum arată iubita misterioasă a lui Ilie Bolojan, președintele interimar al României. Cei doi au nășit un cuplu din Câmpulung alături de Nea Mărin și soția lui
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Fostul preşedinte al CCR, Augustin Zegrean: Nimeni nu poate
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. El are 72 de ani, ea doar 24. Milionarul nu mai are nicio jenă și se afișează cu ea peste tot
stirilekanald.ro
Ea e Anastasiia, tânăra ucisă de soț în Sectorul 1. Avea 27 de ani și era dansatoare. După crimă, bărbatul s-a aruncat în fața metroului
substantial.ro
Avion rusesc a încălcat spațiul aerian al Poloniei
MediaFlux
Ordinul ANAF care te trimite 6 ani la ÎNCHISOARE! Trebuie să RĂSPUNZI SOMAȚIEI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adio tezaur furat… Rezervele de aur din băncile ruseşti s-au redus la jumătate în 2024