TURUL FRANŢEI 2018. A fost anunţat traseul, care sunt noutăţile viitoarei ediţii VIDEO

Organizatorii Turului Franţei au anunţat, marţi, programul ediţiei din 2018. Startul se va da în ziua de 7 iulie, iar în total vor fi 3.329 de kilometri, care vor fi parcurşi în 21 de etape.
Filip Stan
17 oct. 2017, 12:05
TURUL FRANŢEI 2018. A fost anunţat traseul, care sunt noutăţile viitoarei ediţii VIDEO

TURUL FRANŢEI 2018. Va fi ediţia cu numărul 105 a competiţiei, urmând să se dispute în perioada 7-29 iulie 2018. Startul se va da cu o săptămâna întârziere fără de cum era planificat iniţial, din cauza Campionatului Mondial de Fotbal din Rusia.

Startul se va da pe insula franceză Noirmoutier (departamentul Vendee), din Atlantic, iar în total vor fi 21 de etape – 3.329 kilometri, şi spre deosebire de ediţiile anterioare Turul va străbate doar două ţări, Franţa şi Spania. De altfel, parcursul iberic este destul de scurt şi vizează doar zona Munţilor Pirinei, primind în compensaţie o etapă de contracronometru în Ţara Bascilor..

Revine în programul pe 2018 o căţărare pe celebrul Tourmalet, evitat în 2017. Ziua naţională a Franţei va fi petrecută în departamentul Haut de France, de asemenea ignorat în 2017, cu sosire pe 14 iulie la Amiens, iar o zi mai târziu, duminică, la Roubaix.

La start se vor află 176 de rutieri, în loc de 198 câţi au fost anul acesta. Schimbarea vine după ce UCI a redus numărul de ciclişti dintr-o echipa de la 9 la 8.

TURUL FRANŢEI 2018. Turul Franţei 2018, program:

Etapă 1 – Noirmoutier-en-l’Île to Fontenay-le-Comte, 189km
Etapă 2 – Mouilleron-Saint-Germain to La Roche-sur-Yon, 183km
Etapă 3 – Cholet to Cholet, team time trial, 35km
Etapă 4 – La Baule to Sarzeau, 192km
Etapă 5 – Lorient to Quimper, 203km
Etapă 6 – Brest to Mur de Bretagne, 181km
Etapă 7 – Fougeres to Chartres, 231km
Etapă 8 – Dreux to Amiens, 181km
Etapă 9 – Arras to Roubaix, 154km

Zi de pauză în Annecy

Etapă 10 – Annecy to Le Grand Bornând, 159km
Etapă 11 – Albertville to La Rosiere, 108km
Etapă 12 – Bourg-Saint-Maurice to L’Alpe d’Huez, 175km
Etapă 13 – Bourg d’Oisans to Vălence, 169km
Etapă 14 – Saint-Pauol-Trois-Chateaux to Mende, 187km
Etapă 15 – Millau to Carcassonne, 181km

Zi de pauză în Carcassonne

Etapă 16 – Carcassonne to Bagneres-de-Luchon, 218km
Etapă 17 – Bagneres-de-Luchon to Saint-Lary-Soulan, 65km
Etapă 18 – Tries-sur-Băise to Pau, 172km
Etapă 19 – Lourdes to Laruns, 200km (Aspin, Tourmalet şi Aubisque nu lipsesc)
Etapă 20 – Saint-Pee-sur-Nivelle to Espelette, contratimp individual, 31km
Etapă 21 – Houilles to Paris Champs-Elysées, 115km.

Traseu Turul Franţei 2018:

 

Spynews
TikTokerul Alin s-a întors la mama fiicei sale după despărțirea de Dana Badea. A recunoscut, cu ochii în lacrimi, că a iubit-o mereu pe Sibel: „A fost viața mea, credeți-mă” / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Alimentul pe care trebuie să-l ai pe masă de Sfânta Maria 2024. Se spune că vei avea noroc tot restul anului dacă îl consumi
Capital.ro
Taxă pentru proprietarii de locuințe. Statul te obligă să plătești banii. Codul Fiscal n-are excepții
Playtech.ro
ȘOC! Mariana Bitang a AJUNS de nerecunoscut! Doamna gimnasticii românești e SCHIMBATĂ total
DailyBusiness
Modificări ÎN CODUL RUTIER! Sunt restricții dure pentru unii șoferi
Adevarul
Armata ucraineană avansează în Kursk și ia zeci de prizonieri. Rusia a început să-și retragă trupe din Ucraina
Spynews
Ema Uta, ținta hackerilor! Fosta iubită a lui Alex Bodi cere ajutor de urgență / FOTO
Spynews
Marina Almășan, primul interviu după problemele pe care le-a avut cu fostul iubit, Georgică Cornu: „Să îmi mai spăl puțin creierul”. Destinația în care a plecat vedeta TVR
Evz.ro
Amenzi colosale pentru aerul condiționat. De ce se dau asemenea sancțiuni
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Femeia incendiată de soț în fața copiilor a murit! Fiica ei de 9 ani, în stare gravă la spital
Cancan.ro
Experții în medicină avertizează! De ce NU trebuie să bei vara cafea
Playsport.ro
L-a ÎNȘELAT pe fostul jucător din naționala României! Prima ei explicație este INCREDIBILĂ
kanald.ro
Cât costă o porție de hamsie pe litoralul Mării Negre, în minivacanța de Sfânta Maria! Prețurile nu sunt deloc mici
Capital.ro
Numerele de înmatriculare interzise în România. Sunt restricționate de poliție
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Moartă la 32 de ani după ce medicii i-au ignorat simptomele! De ce boală suferea, de fapt
substantial.ro
Trafic îngreunat pe podul suspendat de la Brăila, în plin sezon estival
MediaFlux
POȘTAȘUL dă decizia de RECALCULARE și familiei. ANUNȚUL directorului Poștei Române
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...