”Ce se întâmplă acum în PSD Dâmboviţa întrece orice scenariu pe care vreun duşman al partidului şi l-ar fi putut închipui/dori. Practic, Organizaţia a devenit o afacere de „famiglie”, în care puterea de decizie nu mai aparţine celor merituoşi, ci se păstrează în familie. Din mamă-n fiu: RovAna „Pauker” Plumb, preşedinte; – Andrei „Goe” Plumb, desemnat aseară vicepreşedinte. Cum ar veni, mamiţica îi construieşte lui Goe un viitor”, scrie Ţuţuianu, care ataşează postării şi o caricatură.
El se declară surprins de lipsa cvasitotală de reacţie a organizaţiei.
”Nu-i mai căinez, însă, pe cei de acolo. După simulacrul de alegeri în 2 minute, fără vot secret, după dezastrul de la europarlamentare (cel mai prost rezultat din istorie), ei asta au înţeles: să gireze în continuare aceşti impostori la conducere, care nu au scrupule în a-şi atinge scopurile (afaceri personale şi atât)”, comentează fostul social-democrat.
El mai spune că îi pare rău de toţi membrii simpli şi oneşti şi de numeroşii alegători cu simpatii pentru un partid de stânga.
”Partidul lor a fost confiscat de un grup de impostori fără nicio legătură cu acest judeţ!”, conchide AdrianŢuţuianu.