Imaginile cu aceste decapitări au fost publicate pe site-urile jihadiste la 48 de ore după difuzarea unei înregistrări video în care se arăta executarea barbară a 16 bărbați prezentați ca fiind ‘spioni’. Unii dintre aceștia au murit înecați după ce au fost închiși într-o cușcă care a fost scufundată într-o piscină.
Înregistrarea video difuzată joi include ‘mărturisirea’ a unora dintre cele 12 victime, dintre care trei afirmă că ar fi membri ai Jaish al-Islam, unul dintre principalele grupuri rebele din zona Damasc, iar un al patrulea afirmă că face parte din Frontul Al-Nosra, filială siriană a Al-Qaida, potrivit Agerpres.
Îmbrăcați în costume de culoare portocalie, cei 12 bărbați, pe care SI pretinde că i-ar fi capturat în luptă, sunt arătați în deșert unde sunt decapitați. Ei nu poartă barbă, deși afirmă că aparțin unor grupuri rebele islamiste, ceea ce sugerează faptul că jihadiștii i-ar fi ras ca semn de umilință.
Statul Islamic folosește acest gen de înregistrări video ca instrument de propagandă și de recrutare, precum și pentru a teroriza populația din teritoriile pe care le controlează în Siria și Irak.