Audierea ar începe marţi şi s-ar putea extinde pe durata a două-trei zile, a precizat purtătoarea de cuvânt a acestora, Linda Foglia, informează Agerpres.
Decizia va fi luată şi făcută publică „până la sfârşitul săptămânii”, a adăugat ea.
Mark David Chapman (57 ani) este încarcerat în închisoarea de înaltă securitate Wende din Alden, în statul american New York. El fusese condamnat în 1981 la o pedeapsă cu închisoarea între 20 de ani şi detenţie pe viaţă pentru asasinarea lui John Lennon în faţa casei fostului Beatle, situată în apropiere de Central Park din New York.
Chapman a tras cinci focuri de armă asupra lui Lennon în 8 decembrie 1980, la 22h50, în timp ce acesta se întorcea acasă împreună cu soţia lui, Yoko Ono, din Dakota.
John Lennon a fost declarat mort în spital la 23h15. Aceasta este a şaptea cerere de punere în libertate a lui Chapman din 2000, an în care a devenit eliberabil. Primele şase cereri din 2000, 2002, 2004, 2006, 2008 şi 2010 au fost respinse toate.