„Sunt încrezător că o operaţiune multinaţională de menţinere a păcii cu mandat ONU, cu unicul obiectiv clar de restabili suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, ar putea fi un factor decisiv în încetarea suferinţelor poporului ucrainean”, a declarat Poroşenko în Adunarea Generală a ONU, potrivit biroului de presă al preşedinţiei de la Kiev, potrivit Agerpres.
Preşedintele a arătat că în conflictul declanşat în estul Ucrainei în aprilie 2014 au murit până acum peste 10.000 de oameni, alţi aproximativ 25.000 au fost răniţi, iar 1,5 milioane de ucraineni au fost nevoiţi să se mute în alte părţi din ţară.