Doi marinari au fost daţi dispăruţi după un atac de artilerie asupra unei nave ucrainene în Marea Azov.
‘Cuterul s-a scufundat. Am reuşit să salvăm opt marinari, datorită altor cutere venite în ajutor. Şapte dintre ei sunt răniţi sau au arsuri. Doi marinari sunt daţi dispăruţi. Operaţiunile de salvare continuă’, a declarat oficialul, Serghei Astahov, citat de Reuters.
‘În urma analizării situaţiei, considerăm că acest atac a venit din partea unui sistem de artilerie, dar nu ştim de unde s-a tras’, a spus el.
Rebelii proruşi şi-au asumat responsabilitatea atacului. Acesta survine după ce forţele separatiste au deschis un nou front de luptă săptămâna trecută, avansând către Marea Azov, în sud-estul Ucrainei.