Ucraina oligarhilor. Conflictul dintre Zelenski şi miliardarul Ahmetov poate arunca ţara în braţele Rusiei, dedesubturile unui război mai periculos decât cel armat

În acest context al conflictului şi trădării, o altă problemă importantă care a acaparat Ucraina în ultimele două luni ale anului 2021 a fost pusă pe plan secund. Este vorba tot de un război, în primul rând un război informațional, între Cancelaria Președintelui condusă de Andrei Iermak și cel mai bogat ucrainean, Rinat Ahmetov. Acesta din urmă este supranumit în Ucraina „oligarhul”.

Cine sunt oligarhii?

Acest concept, care înseamnă „puterea celor puțini” în greaca veche, a fost introdus în dicționarul politic al Rusiei și Ucrainei contemporane în anul 1997 de către vicepremierul rus de atunci, Boris Nemțov. El, și nu Vladimir Putin, era considerat atunci un potențial succesor al lui Boris Elțin, a cărui carieră politică era aproape încheiată.

Defunctul politician, asasinat în 2015, i-a considerat ca oligarhi pe cei care dobândiseră miliarde de dolari, ilegal, prin privatizarea bogăției naționale. Datorită resurselor și mass-mediei pe care le deţineau, aceştia au reușit să privatizeze şi puterea politică a Rusiei. Era epoca lui Boris Berezovski și Vladimir Gusinski, oligarhii conducători, când Elțin demisionase deja din funcţia de preşedinte, fiind în stare de ebrietate în fiecare zi.

Alte articole

Fostul patron al lui Mircea Lucescu investeşte în energie verde. Rinat Ahmetov împânzeşte România cu parcuri fotovoltaice

Cel mai bogat om din Ucraina investește masiv în România. Vrea să dea lovitura în energia verde

Un oligarh este un mare om de afaceri, de obicei miliardar, care controlează cele mai mari mass-media, în special posturile de televiziune, și influențează astfel direcția politicii de stat, cu ajutorul partidelor sale politice, membrilor guvernului, primarilor orașelor și guvernatorilor regionali. Pe scurt: oligarhul înseamnă bani, televiziune și politicieni controlați.

Puterea politică a oligarhilor lui Elțin a fost spulberată după venirea la putere a lui Vladimir Putin, care a început să recupereze bunurile statului preluate de aceștia, inclusiv mijloacele media. Unii dintre ei, precum Berezovski și Gusinski, au plecat în străinătate, alții, precum Mihail Hodorkovski , au ajuns în spatele gratiilor. Există, desigur, oligarhi în Rusia în acest moment, ei au influență în economie, dar nu mai au putere politică. Oligarhul înseamnă acolo, azi, doar bani, fără posturi TV proprii și politicieni cumpărați.

Spre deosebire de Rusia, oligarhii din Ucraina care au apărut în vremurile marii privatizări a proprietății de stat din anii 1990 au încă influență nu doar în sfera economică, ci și în cea politică. Belarus a ales un model politic și economic autoritar-birocratic. Federația Rusă este o birocrație de stat plus o economie mixtă stat-oligarhică. Ucraina este un model oligarhic clasic, în care puterea directă este exercitată de oligarhi.

Petro Poroșenko, care și-a început cariera politică în anii 1990, în timpul președinției lui Leonid Kucima, a devenit primul oligarh din istoria Ucrainei care a fost ales președinte, în 2014. În prezent, însă, cei mai influenți oligarhi ucraineni în sfera politică sunt Rinat Ahmetov, Igor Kolomoiski, Petro Poroșenko și Viktor Pinciuk . Ahmetov este cel mai bogat. Potrivit Forbes, în 2021 averea lui era de 7,8 miliarde de dolari, fiind pe primul loc în Ucraina și 327 în lume. Potrivit Bloomberg, el ar avea 10 miliarde de dolari și ar ocupa locul 241 în clasamentul global.

Ginerele fostului președinte Kucima, Viktor Pinciuk, este evaluat la 2,5 miliarde de dolari și ocupă locul 2 în Ucraina. Potrivit Forbes, se află pe locul 1.249 în lume. Lucrează îndeaproape cu George Soros , controlează trei posturi TV și are propria sa fracțiune în parlament. Când Zelenski a devenit președinte, Pinczuk a reușit să-l împingă în postul de prim-ministru pe Alexei Goncharuk. Curând însă, din cauza lipsei totale de competențe, Goncharuk a fost nevoit să demisioneze din funcția sa, cedând locul actualului șef al guvernului, Denis Szmygal.

Igor Kolomoiski are 1,8 miliarde de dolari (locul 1.750), iar Petro Poroșenko, 1,6 miliarde de dolari (locul 1.931). Kolomoiski a fost cel care a finanțat venirea la putere a actualului președinte. Inițial, el l-a tratat ca pe un candidat tehnic care urma să-l troleze pe Poroșenko și să acționeze în numele Iuliei Timoșenko, se arată într-o analiză myslpolska.info. Cu toate acestea, ratingurile sale au crescut în mod neașteptat într-o asemenea măsură încât la alegerile din 2019 a devenit președinte.

În 2021, în Ucraina erau opt miliardari. În afară de cei deja menționaţi, mai sunt Konstantin Zewago (domeniul bancar, minereu de fier, producție de mijloace de transport), Ghenadi Bogoljubov (bancar), Aleksandr și Galina Geregi (retail) și Wadim Nowinski (metalurgie, minereuri). Potrivit Forbes, anul trecut 100 de antreprenori ucraineni aveau un total de 44,5 miliarde USD, sau 27% din PIB-ul total al Ucrainei la acea vreme.

Oligarhul numărul 1 – Ahmetov

Ahmetov are 55 de ani. S-a născut, a crescut și a devenit oligarh în capitala uneia dintre cele mai industrializate regiuni ale Uniunii Sovietice – Donbas, Donețk. Tatăl și fratele său mai mare au lucrat ca mineri. Ahmetov este un etnic tătar, musulman, nu foarte religios.

Oraşul Donețk și Regiunea Donețk, cu 5 milioane de locuitori, au fost un fel de bază pentru el. Până în 2014, capitala Donbasului a fost al doilea cel mai bogat și mai influent oraș ucrainean după Kiev. Cea mai importantă companie a lui Ahmetov este SCM (System Capital Management), fondată la începutul acestui secol. La mijlocul anilor 2000, două exploatații industriale au fost separate de structura sa – „Metinwest”, care se ocupa cu minerit și metalurgie, și DTEK, specializată în producția de energie electrică.

Ahmetov deține și echipa de fotbal Şahtior, care a câștigat de 13 ori campionatul în Ucraina și o dată Cupa UEFA, sub conducerea antrenorului Mircea Lucescu. Rinat Ahmetov mai deține două posturi TV influente – „Ucraina” și „Ucraina 24”. Până în 2014, a locuit în Donețk. La câteva luni după proclamarea Republicii Populare Donețk, s-a mutat la Kiev. Tot acolo se află sediile firmelor sale și ale echipei de fotbal.

La începutul anilor 2000, Ahmetov l-a sprijinit pe guvernatorul regiunii Donețk, Viktor Ianukovici, și în cele din urmă a reușit să-l facă prim-ministru sub președintele Kucima. A fost cel mai mare sponsor al Partidului Regiunilor condus de Ianukovici și sponsorul campaniei sale electorale din 2004.

După victoria Primului Maidan și a Revoluției Portocalii, se părea că steaua lui Ahmetov se va estompa și i se va confisca proprietatea, dar acest lucru nu s-a întâmplat. „Portocaliii” s-au prăbușit curând ca urmare a unui conflict dintre președintele de atunci Viktor Iuşcenko și prim-ministrul Iulia Timoșenko. Iuşcenko nu a avut de ales decât să comunice cu Grupul de la Doneţk. Datorită acestui fapt, Ianukovici a reușit să revină la putere la doar un an și jumătate după înfrângerea sa; mai întâi în 2006, când a devenit pentru a doua oară prim-ministru, iar în 2010 președinte, ales în turul doi al alegerilor, în care s-a confruntat cu Timoșenko. Ahmetov a fost din nou sponsorul lui.

După lovitura de stat din 2014, unele mass-media ucrainene au susținut că Ahmetov a avut legături cu crearea Republicii Populare Doneţk și a uneia dintre formațiunile armate ale acesteia – brigada „Vostok”. S-a susținut că a făcut-o pentru a putea șantaja Kievul și a câștiga autonomie pentru Donbass, dar în curând structurile presupuse fondate de Ahmetov au scăpat de sub controlul său: republica a fost proclamată, iar el a trebuit să părăsească orașul. Cu toate acestea, este imposibil de verificat adevărul acestei versiuni.

Citeşte şi Joe Biden, apel de urgenţă către toţi americanii aflaţi în Ucraina: „Părăsiţi ţara, acum!”

Proprietatea lui Ahmetov a intrat sub controlul autorităților republicilor populare în 2017, când partea ucraineană a lansat o blocada economică în Donbas. Aceasta a vizat în principal uzinele metalurgice și minele de cărbune, dar și frumosul hotel de cinci stele Donbass Palace și unul dintre cele mai mari stadioane de fotbal din Europa, Donbass Arena.

Un element al stilului politic al lui Ahmetov a fost întotdeauna dorința de compromis. A încercat să coopereze cu fiecare președinte în exercițiu și nu s-a luat niciodată la ceartă cu ei. A cooperat pe vremea lui Leonid Kucima, Viktor Iuşcenko, Viktor Ianukovici şi Petro Poroşenko. Inițial, a făcut același lucru cu Zełenski. Cu toate acestea, anul 2021 a pus capăt prieteniei lor. Un adevărat război a început între cei doi toamna trecută. Zelensky chiar a susținut public că Ahmetov pregătea o lovitură de stat împotriva lui, în care era gata să investească un miliard de dolari. Informația s-a dovedit a fi falsă.

Există mai multe cauze ale conflictului dintre președinte și cel mai puternic oligarh. Prima este adoptarea de către Consiliul Suprem a așa-zisei legi a oligarhilor, propusă de Zelenski. Ahmetov crede că adoptarea ei va permite să se facă presiuni asupra lui. Recunoașterea sa ca oligarh nu i-ar permite să aibă propria mass-media, să finanțeze partidele politice, adică, în practică, l-ar lipsi de influență politică și economică în Ucraina. Acesta este motivul pentru care Ahmetov a cerut Cancelariei, potrivit presei, să blocheze adoptarea legii.

Al doilea motiv este conflictul dintre Zelenski și un politician al opoziției pro-ruse, un antreprenor, și nașul fiicei sale Vladimir Putin, Viktor Medvedciuk. El a fost sancționat de Consiliul Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, fiindu-i înghețate conturile bancare și pus în arest la domiciliu. Ahmetov, deși nu i-a părut deosebit de rău pentru Medvedciuk, a înțeles că și el ar putea avea aceeaşi soartă. Tocmai din aceste motive, în discuțiile sale cu șeful administrației prezidențiale, Andrei Ermak, a insistat să înceteze persecuția prietenului ucrainean al lui Putin.

A treia cauză a conflictului este adoptarea unei legi care sporeşte semnificativ impozitarea extracției minereului de fier. Exportul de minereu de fier joacă un rol important în structura veniturilor lui Ahmetov și a partenerului său, Vadim Nowinski. Creșterea sarcinii fiscale va face prețul său necompetitiv, de exemplu în comparație cu prețul minereului brazilian. De aceea, Ahmetov a cerut să se renunțe la majorarea taxei miniere.

Faptul că Zelensky nu i-a ascultat cererile a dus în cele din urmă la un conflict. Nimeni nu știe cum se va termina. Știm, însă, că situația lui Zelenskiy nu este foarte bună. În primul rând, mandatul său se va încheia în curând, iar serviciile de securitate, realizând că s-ar putea să nu-și poată alege altul, nu prea își doresc o confruntare cu Ahmetov, se mai arată în analiză. În al doilea rând, Ahmetov are lobbyiști influenți în Occident. La urma urmei, este unul dintre sponsorii influentului Atlantic Council. În al treilea rând, Ahmetov și-a mutat de mult afacerea din economia subterană, așa că va fi dificil să fie acuzat de orice fel de infracțiune economică. În al patrulea rând, practic nu există aliați serioși de partea lui Zelenski, în afară de oligarhul Igor Kolomoiski, împotriva căruia s-au declanşat însă proceduri penale în Occident. Finaul conflictului lui Ahmetov cu președintele este așadar ușor de prezis.

Rolul oligarhilor ucraineni

Când vorbim despre oligarhii ucraineni, trebuie să ne amintim două lucruri. În primul rând, că dacă ei nu ar fi acolo – oricât de paradoxal sună – ar începe sfârșitul statului ucrainean, pentru că ei sunt cei mai interesați de supraviețuirea lui. Ahmetov și Kolomoiski, vorbitori de limbă rusă, susțin statulitatea ucraineană, deoarece cred că, dacă această zonă ar intra sub controlul Rusiei, Putin le-ar lua nu numai puterea politică, ci și proprietăţile pe care şi le-au însuşit în anii ’90.

În al doilea rând, aproape toți oligarhii provin din sud-estul Ucrainei, care este denumită în Rusia Novorossiya. Acolo, în 2014, când Viktor Ianukovici a fost înlăturat de la putere ca urmare a loviturii de stat, au început protestele în masă ale populației pro-ruse, numite mai târziu Primăvara Rusă. Cei mai mulți dintre protestatari au ieșit în stradă sub steaguri rusești, iar după anexarea Crimeeii de către Rusia, au sperat că acest lucru se va întâmpla și cu restul Novorossiya. Atunci au fost proclamate republicile populare la Donețk și Lugansk.

Citeşte şi Primii soldaţi ai NATO, în Ucraina. Separatiştii din Lugansk spun că militari britanici au ajuns in Donbas

Novorossiya, care se întinde de la Odessa la Harkov și Lugansk, reprezintă aproximativ 70-80% din întreaga economie ucraineană. Aici se află cele mai mari fabrici industriale controlate de oligarhii ucraineni și porturile la Marea Neagră. Aici sunt cele mai mari orașe ucrainene cu peste un milion de locuitori – Odesa, Dnipropetrovsk, Harkov și Donețk. În regiune trăiesc aproximativ 20 de milioane de oameni, cei mai mulți simpatizanți ai Rusiei.

Prin urmare, în 2014, când a izbucnit Primăvara Rusă, oligarhii ucraineni, și nu autoritățile de la Kiev, au fost cei care au organizat rezistența armată împotriva revoltelor pro-ruse, folosindu-se de ajutorul naționaliștilor ucraineni și al extremei drepte. Oligarhii, în special Kolomoiski, au fost cei care și-au folosit banii pentru a crea unități de voluntariat care au sprijinit armata ucraineană în primăvara și vara lui 2014, în lupta împotriva rebelilor din republicile populare.

Oligarhii au fost cei care nu au lăsat ca Novorossia să intre sub controlul Rusiei în 2014. Dacă ei ar lipsi, nu ar fi nimeni care să organizeze rezistența. Și, de aceea războiul lui Zelenski împotriva lui Ahmetov este în mod obiectiv benefic astăzi pentru Rusia și populația pro-rusă. Fără Novorossia, Ucraina va deveni Moldova ceva mai mare, un mic stat agricol cu ​​capitala la Kiev, cu aproximativ 15 milioane de locuitori, dintre care cea mai activă parte a plecat deja să lucreze în străinătate. Producția industrială va dispărea aproape complet. O astfel de Ucraină nu ar mai reprezenta nicio amenințare politică sau militară pentru Rusia. Şi de asemenea, o astfel de Ucraină nu ar mai fi un adevărat cap de pod pentru Occident, împotriva Moscovei, pentru că fără Novorossiya nu ar mai avea potențial şi nici miză.