Petro Poroșenko este gata să introducă legea marțială în toată Ucraina în cazul agravării situației din est, din regiunile separatiste. ‘Totul va depinde de rezultatul summitului (de miercuri, de la Minsk, n.r.): fie reușim să oprim agresorul pe cale diplomatică, fie va fi (instaurat) un cu totul alt regim. Eu însumi, Guvernul și Parlamentul suntem gata să introducem legea marțială pe întreg teritoriul ucrainean (…) în cazul escaladării conflictului’, a declarat miercuri Poroșenko, în timpul unei reuniuni a Consiliului de miniștri, cu câteva ore înainte de a se alătura, la Minsk, liderilor rus, german și francez.
Potrivit lui Poroșenko, Ucraina, Franța și Germania vor vorbi miercuri pe ‘o singură voce’ cu președintele rus Vladimir Putin și vor cere, în timpul summitului de la Minsk, ‘o încetare necondiționată a focului’ în estul separatist prorus, informează Agerpres.
‘Vă asigurăm că Ucraina și UE vor avea o poziție comună în timpul summitului de la Minsk și vom vorbi pe o singură voce’, a declarat Poroșenko. ‘Prioritatea este încetarea focului fără condiții prealabile’, a mai subliniat liderul ucrainean.