‘Solicităm o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU în legătură cu situaţia umanitară din Ucraina’, a declarat ambasadorul Federaţiei Ruse la ONU, Vitali Ciurkin.
Acesta a adăugat că Moscova speră ca reuniunea să aibă loc chiar în cursul zilei de marţi.
Anterior în cursul zilei, agenţia ONU pentru refugiaţi a anunţat că 117.000 de persoane sunt strămutate în interiorul Ucrainei, unde forţele guvernamentale luptă cu rebelii proruşi din estul ţării.