UDMR vrea să atace uninominalul la Curtea Constituţională

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, susţine că, în cazul în care şi Camera Deputaţilor va adopta Legea privind votul uninominal într-un singur tur, care a trecut de Senat, Uniunea o va ataca la Curtea Constituţională.
Romania TV
10 mai 2012, 13:58
UDMR vrea să atace uninominalul la Curtea Constituţională

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă la Sfântu Gheorghe, referitor la legea electorală, că, în urmă cu o lună şi jumătate, USL susţinea o formulă „echilibrată” pentru reprezentare proporţională în Parlamentul României, adică ceea ce a propus UDMR: colegii uninominale şi listă naţională.

„Această tradiţie în România a fost, în opinia mea, una bună şi, dacă foarte multe lucruri nu au funcţionat în sfera politică aşa cum ar fi trebuit să funcţioneze, măcar sistemul electoral în 22 de ani a fost unul proporţional şi trebuie păstrat acest sistem, indiferent cum se vor redistribui voturile exprimate”, a afirmat preşedintele UDMR.

Kelemen a explicat că, prin acel sistem privind uninominalul într-un singur tur adoptat în Senat, USL, cu 35-50 la sută din voturile obţinute, poate să ajungă la 60-70 la sută din mandatele câştigate.

„Cu acest sistem adoptat în Senat – şi, desigur, urmează dezbaterea în Camera Deputaţilor – USL, cu 35-50 la sută din voturile obţinute, poate să ajungă la 60-70 la sută din mandatele câştigate, deci o disproporţionalitate foarte, foarte puternică, şi un partid cu 20-25 la sută, teroretic, dar şi practic, s-ar putea să rămână în afara Parlamentului sau să rămână cu 5-10 la sută din mandate”, a spus liderul Uniunii.

Potrivit acestuia, sistemul propus de USL nu este unul bun şi UDMR va aduce argumente împotriva acestei iniţiative în Camera Deputaţilor. „Dacă aşa va fi votată legea, cum a fost votată şi în Senat, atunci vom ataca la Curtea Constituţională, fiindcă noi (UDMR – n.r.) considerăm că, pentru România şi pentru sănătatea vieţii noastre politice, sistemul proporţional este preferabil oricărui alt sistem”, a conchis Kelemen Hunor.

Senatorii au adoptat, marţi, legea USL care prevede câştigarea mandatelor de deputaţi şi senatori de către acei candidaţi care întrunesc cele mai multe voturi în colegiile în care candidează, în sistem uninominal majoritar.

Proiectul care modifică legea electorală astfel încât, la alegerile parlamentare, să câştige mandate de deputaţi sau senatori candidaţii care întrunesc cele mai multe voturi în colegiile în care candidează, în sistem uninominal majoritar, a fost adoptat cu 77 de voturi „pentru”, 17 „abţineri” şi nouă voturi „împotrivă”. PDL anunţase că se abţine la vot, iar UDMR a fost împotrivă.

Propunerea legislativă pentru modificarea Legii 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi a Legii 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale 215/2001 şi a Legii 393/2004 privind Statutul aleşilor locali îi are ca iniţiatori pe copreşedinţii USL, Crin Antonescu ( PNL) şi Victor Ponta (PSD).

Textul legislativ prevede că, la nivelul colegiilor uninominale, se atribuie un mandat candidaţilor care aparţin unui competitor electoral ce a întrunit pragul electoral şi care au obţinut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate în colegiul uninominal în care au candidat. Potrivit proiectului, atribuirea mandatelor de deputat şi senator se face într-o singură etapă, la nivelul colegiilor uninominale.

Iniţiatorii mai propun ca, în caz de balotaj, să se organizeze un nou tur de scrutin, la două săptămâni de la primul tur, la care vor participa numai candidaţii aflaţi în situaţie de balotaj. În al doilea tur de scrutin urmează să fie declarat ales candidatul care a obţinut numărul cel mai mare de voturi valabil exprimate.

Iniţiativa legislativă a fost votată de Senat în calitate de primă Cameră sesizată şi va fi transmisă Camerei Deputaţilor, forul decizional.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Mesajul astrelor pentru zodii, duminică, 20 aprilie 2025. Racii au parte de momente de liniște
Capital.ro
Se interzic cardurile Visa, Mastercard și PayPal? Decizie de la vârful Băncii Centrale Europene. Anunț pentru cei care le dețin
Playtech.ro
Pensionarii vizați de noile modificări legislative. Situații în care vor fi obligați să returneze pensiile încasate
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Clarvăzătoarea supranumită „Baba Vanga a Japoniei” face o profeție înfiorătoare. Un dezastru urmează să lovească lumea în curând
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! Un mare actor, prieten drag lui, a murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Tradiții la românie, de Paște. Cine intră primul în casă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Rareș Ion a fost INCINERAT! Ceremonia restrânsă a avut loc în Vinerea Mare, în Capitală: 'Am primit mesaj de la mama lui'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Permisul de conducere se schimbă la 5 ani. Vine lege nouă în România pentru acești șoferi pensionari
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Superstiții populare de Paște: Ce se spune că aduce noroc și ce trebuie evitat?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Pacea în Ucraina, viziunea suveraniștilor români: cum ar încheia războiul niște muhaiele cu tricolor la gât