Udrea despre situaţia din USL: Sunt fumigene, în spate este doar dorinţa fiecăruia de a câştiga Cotroceniul

Deputatul Elena Udrea a afirmat, joi seară, la Ploieşti, că neînţelegerile din USL sunt 'doar fumigene', în realitate fiind vorba despre dorinţa fiecăruia dintre cei doi copreşedinţi ai formaţiunii de a candida la alegerile prezidenţiale.
Iulian Tudor
20 feb. 2014, 21:11
Udrea despre situaţia din USL: Sunt fumigene, în spate este doar dorinţa fiecăruia de a câştiga Cotroceniul

„Este doar o poveste din aceasta fără sfârşit sau, în orice caz, sfârşitul îl ştim cu toţii, ştim că se va rupe, numai că ne uităm în fiecare zi să vedem ce se mai întâmplă. E ca la Bianca Drăguşanu cu Victor Slav. (…) Diferenţa e că aici nu este ceva monden, aici este despre România, despre guvernare. (…) Este evident că sunt doar fumigene, în spate doar dorinţa fiecăruia de a candida şi de a câştiga Cotroceniul, ceea ce nu se va întâmpla”, a afirmat Udrea, potrivit Agerpres.

VEZI ŞI Udrea: Vom afla după europarlamentare care e liderul de centru-dreapta cu cea mai mare credibilitate

Întrebată cine crede că este de vină pentru situaţia din USL, aceasta a spus „şi unii, şi alţii”.

„Vor să se rupă şi nu ştiu cum să arunce vina unul pe celălalt pentru că ştiu că cine va părea vinovat – vinovaţi sunt şi unii şi alţii- va plăti factura în faţa electoratului care a votat USL şi acum este dezamăgit că nici pe departe nu se duc la bun sfârşit promisiunile care s-au făcut. Şi unii şi alţii sunt de vină. (…) Deci, sunt la fel de vinovaţi”, a conchis parlamentarul.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Lidl aduce în magazine, de luni, 24 februarie 2025, produsele care multora le aduc aminte de gustul copilăriei. Se vor da repede
Capital.ro
Verdictul care îl îngroapă pe Călin Georgescu. Anunțul făcut chiar azi, 23 februarie: „Blocare imediată”
Playtech.ro
Înşelăciunea Kaufland face ravagii printre clienţi. Mesajul care ar trebui să îi pună pe gânduri pe cumpărători, ce date se cer
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Lecțiile istoriei: ce au pățit rușii, acum 85 de ani, când au invadat Finlanda. Istoric: „Exact același lucru se întâmplă și în Ucraina”
wowbiz.ro
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Taloanele de pensii trec prin schimbări radicale. Câți români vor avea acces
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Orașele din România în care ninge în martie și în aprilie, potrivit meteorologilor Accuweather
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a primit verdictul final. Anunțul așteptat de România: CCR va pronunța...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Ucraina dezvoltă o alternativă la sistemul Starlink în contextul disputelor internaționale
MediaFlux
PPC, DECIZIE importantă pentru toți clienți! ESTE OBLIGATORIU! Se poate TĂIA CURENTUL
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!