Udrea: Emil Boc are libertatea să opteze pentru cei cu care a făcut echipă. PDL nu mai există

Preşedintele PMP, candidat la Preşedinţia României, Elena Udrea, a declarat luni, la Băile Felix, că fostul premier democrat-liberal Emil Boc are libertatea să opteze pentru cei cu care a făcut echipă din totdeauna, în condiţiile în care PDL nu mai există.
Romania TV
01 sept. 2014, 17:09
Udrea: Emil Boc are libertatea să opteze pentru cei cu care a făcut echipă. PDL nu mai există

„Domnul Emil Boc a spus că nu va pleca din PDL, dar am aflat, venind încoace, că deja s-a solicitat, în numele Partidului Democrat Liberal, refacerea contractelor de închiriere pe sediile partidului pe numele PNL. Deci mă întreb, dacă PDL nu mai există, dacă nu cumva oamenii de bună credinţă din PDL, cei care gândesc ca şi noi, cei care ţin la istoria acestui partid, la istoria de victorii a acestui partid, dacă nu cumva este corect şi onest să-şi găsească locul alături de noi, cei care nu am plecat din PDL pentru că nu am mai crezut în oamenii aceia, în echipa aceea, ci am plecat pentru că actuala conducere se dovedeşte, în acest moment, că a desfiinţat Partidul Democrat Liberal, că a dus acest partid pe drumul fără întoarcere al desfiinţării sale”, a spus Elena Udrea, în conferinţă de presă.

Preşedintele PMP a precizat că este păcat că s-a ajuns în situaţia ca un partid care a dat de două ori preşedintele României, de trei ori primarul general, care a avut, la un moment dat, toată conducerea statului, „să dispară azi în umbra PNL”.

„Domnul Boc a spus că nu va pleca din PDL, dar din momentul în care acest partid nu mai există, cred că are libertatea să opteze pentru cei cu care a făcut echipă din totdeauna”, a subliniat Elena Udrea.

Cu acelaşi prilej, ea a dat asigurări că va câştiga alegerile prezidenţiale, deoarece este cel mai bun dintre toţi candidaţii. „Avem de ales între nişte candidaţi pe care îi ştim. Sunt cel mai bun dintre candidaţii înscrişi în această competiţie. Din noiembrie, continuăm la Cotroceni”, a declarat Elena Udrea, într-o conferinţă de presă.

Ea a declarat că se află într-o vizită în Bihor pentru a se întâlni cu colegii de partid dar şi în precampanie electorală, pentru a afla opiniile oamenilor, dar şi pentru a aduce în atenţia lor realizările fiecăruia dintre cei care vor candida la prezidenţiale.

„Cred că dincolo de cuvintele pe care le spun, de felul în care vin să vă ceară susţinerea, este important ca aceştia să poată să spună românilor ce au făcut, în trecutul lor, în viaţa lor, când au avut o funcţie publică, ce au făcut pentru oameni, pentru ţară. Cred că acest criteriu este cel care va departaja candidaţii şi va da învingătorul în alegerile prezidenţiale, cele mai importante pentru România de acum în zece ani, pentru că în funcţie de rezultatul votului, România are opţiunea să se întoarcă în perioada din 2000-2004, într-o Românie a succesorilor lui Adrian Năstase şi Ion Iliescu sau are şansa să continue procesul de modernizare, de reforme, în domeniile cheie în care au început în ultimii zece ani”, a spus fostul ministru al Dezvoltării.

Ea a susţinut că, în mandatul său, nu a fost judeţ în care să nu se aloce cel puţin o sută de milioane de euro şi că numai la Bihor au fost 170 de milioane de euro, din care 105 milioane din fonduri europene.

„Despre domnul Johannis, trebuie să aflăm dânsul cine este, pentru că nu prea ştim în ultimii zece ani ce a făcut, iar în cazul lui Victor Ponta, va fi scurtă prezentarea: nu a făcut nimic pentru ţară. Dacă discutăm însă ce a stricat în România, avem o mulţime de subiecte: de la creşteri de taxe şi impozite, la măsuri prin care a reuşit să crească şomajul; de asemenea, ratarea obiectivului de a atrage fonduri europene şi cu 27% mai multe firme care s-au închis în primele şapte luni în acest an decât anul trecut,” a afirmat Udrea.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu! Ce ritualuri urmează în Vatican | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Ce trebuie să dai de pomană și ce nu e bine să împarți de Sfântul Gheorghe 2025. Este sărbătoare mare, cu cruce roșie în calendar
Capital.ro
Românii vor fi amprentați. Obligație pentru noile buletine cu cip. Te prezinți la serviciul comunitar
Playtech.ro
Moștenitor în străinătate. Unde se face procura pentru succesiune
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Gabriel Liiceanu spune cu cine (nu) votează și de ce. „Poporul român doarme liniștit în cel mai cumplit vacarm”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Chef Richard Abou Zaki de la Chefi la cuțite, alături de Mădălina Ghenea, la Roma. Ce pun la cale cei doi: “Abia aștept…” | FOTO
Spynews
Elena Viscu se căsătorește din nou?! Fosta soție a lui CRBL, moment emoționant la o nuntă! | VIDEO
Evz.ro
Bijuteria renăscută din colbul ruinelor: Povestea unui lăcaș legendar din România ce ascunde secretele trecutului
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
O turistă a murit dupa ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe Clisura Dunării
Cancan.ro
Cauza morții fetei de 15 ani care a căzut cu trotineta. Ce s-a întâmplat cu Valentina, în șanț
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut o mare valoare. Și-a pus amprenta asupra întregii țări. Va fi veșnic în amintirea românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Comoara romană ascunsă, găsită înainte de Paște în Giurgiu! Este una dintre cele mai mari descoperiri din istoria recentă
Horoscop special Alina Bădic. Finalul lunii aprilie aduce surprize total neașteptate, dar și provocări. Zodiile care dau lovitura
MediaFlux
Cea mai mare teamă a lui Papa Francisc înainte de moarte. Ultimele ore din viață
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Orașul în care un apartament renovat costă cât o mașină SH