UE a decis interzicerea zborurilor tuturor companiilor aeriene libiene în spaţiul european

Uniunea Europeană a decis să interzică zborurile tuturor companiilor aeriene libiene în spaţiul european, din motive de securitate, ceea ce aduce la 310 numărul companiilor aeriene străine de pe 'lista neagră' a UE, informează AFP, citată de Agerpres.
Iulian Tudor
11 dec. 2014, 15:04
UE a decis interzicerea zborurilor tuturor companiilor aeriene libiene în spaţiul european

Şapte companii libiene sunt vizate de această măsură – Afriqiyah Airways, Air Libya, Buraq Air, Ghadames Air Transport, Global Aviation and Services, Libyan Airlines şi Petro Air, a precizat executivul UE.

”Ca urmare a evenimentelor survenite recent în Libia, Autoritatea de Aviaţie Civilă nu mai este în măsură să îşi îndeplinească obligaţiile sale internaţionale în ceea ce priveşte securitatea sectorului libian al aviaţiei. Prioritatea mea este să garantez securitatea pasagerilor, care nu este negociabilă”, a explicat comisarul european pentru transporturi, Violeta Bulc.

Nicio companie afectată până în prezent de interdicţie nu a fost retrasă de la ‘lista neagră’ a UE, dar comisarul european a evocat unele progrese realizate de o serie de ţări, precum Filipine, Sudan, Mozambic şi Zambia.

Citeşte şi Emiratele Arabe Unite şi Egiptul au lansat lovituri aeriene în Libia

Noua ediţie a ‘listei negre’, publicată pe site-ul Comisiei Europene, interzice 308 de companii aeriene din 21 de ţări: Afganistan, Angola, Benin, Congo, Republica Democrată Congo, Djibouti, Guineea Ecuatorială, Eritreea, Gabon, Indonezia (cu excepţia a cinci transportatori), Kazahstan, Kârgâzstan, Liberia, Libia, Mozambic, Nepal, Filipine, Sierra Leone, Sao Tomé-et-Principe, Sudan şi Zambia. Pe listă se mai află doi transportatori izolaţi: Blue Wing Airlines din Surinam şi Meridian Airways din Ghana.

Citeşte şi Un nou raid aerian în Libia

Pe listă sunt incluşi 10 transportatori care nu pot organiza zboruri cu destinaţia UE decât cu anumite tipuri de aparate, menţionate explicit: Air Astana (Kazahstan), Afrijet, Gabon Airlines şi SN2AG (Gabon), Air Koryo (Coreea de Nord), Airlift International (Ghana), Air Service Comores (Comore), Iran Air (Iran), TAAG Angolan Airlines (Angola) şi Air Madagascar (Madagascar).

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Minerva, mesaje din lumea de dincolo! Ce i-a cerut Gabrielei Lucuțar să-i pună în sicriu
Fanatik.ro
Insula superbă, considerată un paradis ascuns, evitată de turiști. Puțini știu ce minunății găsesc aici
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Toți au îndrăgit-o: E o zi grea pentru noi
Playtech.ro
Ce nu are voie să facă asociaţia de proprietari pe WhatsApp. E uşor de comunicat, dar ilegal
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Un intelectual român critică dur mesajul unui controversat politician italian, susținător al lui Georgescu: „Informează-te sau nu mai minți!”
wowbiz.ro
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Mesajul secret trimis de Minerva către Elena Udrea. Totul s-a adeverit
Ego.ro
Totul pleacă de la BANI! Antonia și Velea, detalii de ultimă oră EXCLUSIV
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
kanald.ro
Pensiile militare pot crește. CCR va decide viitorul pensiilor pentru militari sau rezerviști marți, 11 martie 2025
Cancan.ro
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizia CCR pentru Călin Georgescu. BEC nu putea să ignore. Nu mai este nimic de făcut!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
stirilekanald.ro
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Ora de vară 2025! Când dăm ceasurile înainte în acest an
MediaFlux
George Simion, urmărit penal! Procurorii s-au autosesizat!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
S-a vândut Hotelul Palace din Constanța! Cine sunt noii proprietari