UE, câştigătoarea premiului Nobel pentru Pace pe 2012

Uniunea Europeană a primit premiului Nobel pentru Pace pe 2012, a anunţat Comitetul Nobel norvegian. "UE şi strămoşii săi au contribuit de peste şase decenii la promovarea păcii, reconcilierii, democraţiei şi drepturilor omului în Europa", a declarat la Oslo preşedintele Comitetului Nobel norvegian, Thorbjoern Jagland, citat de MEDIAFAX.
Romania TV
12 oct. 2012, 06:35
UE, câştigătoarea premiului Nobel pentru Pace pe 2012

Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a salutat acordarea Premiului Nobel pentru Pace Uniunii Europene, explicând că UE a reuşit să depăşească „războaiele şi disensiunile”.

„Europenii au reuşit să depăşească războaiele şi disensiunile pentru a forma împreună un continent al păcii şi prosperităţii”, a declarat Van Rompuy pe Twitter.

„Acordarea premiului pentru pace este o mare onoare pentru Uniunea Europeană. Este cea mai mare recunoaştere posibilă a profundelor motivaţii politice care animă Uniunea noastră”, explică Van Rompuy.

Premiul Nobel pentru Pace este „o mare onoare pentru întreaga Uniune Europeană, pentru cei 500 de milioane de cetăţeni ai săi”, a reacţionat vineri preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, pe contul său de Twitter.

Şi preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, s-a declarat „emoţionat” şi „onorat”, tot prin intermediul Twitter.

În 2011, Premiul Nobel pentru pace le-a fost acordat lui Ellen Johnson Sirleaf, Leymah Gbowee şi Tawakkol Karman, pentru pentru eforturile lor non-violente pentru siguranţa femeilor şi pentru dreptul femeilor de a participa la munca de construire a păcii.

Cei mai mulţi specialişti îl dădeau marele favorit la Nobelul pentru pace pe profesorul american Gene Sharp. Acesta e un teoretician al revoltelor non violente, iar învăţăturile sale au influenţat din plin primăvara arabă.

Printre favoriţi s-a numărat şi Bill Gates, Bill Clinton, un post de radio din Moscova şi prima femeie ministru din istoria Afganistanului, Sima Samar.
 
Săptămâna Nobel a început luni cu premiul pentru medicină care a fost atribuit pionierilor în domeniul celulelor stem John Gurdon din Marea Britanie şi Shinya Yamanaka din Japonia. Francezul Serge Haroche şi americanul David Wineland au obţinut marţi Premiul Nobel pentru fizică pentru cercetarea în domeniul fizicii cuantice. Profesorii Robert J. Lefkowitz şi Brian K. Kobilka au câştigat Premiul Nobel 2012 pentru chimie, pentru studiile asupra receptorilor cuplaţi cu proteina G. Premiul Nobel pentru literatură l-a primit scriitorul chinez Mo Yan, pentru realismul cu care reuşeşte să îmbine poveştile tradiţionale cu istoria.

Premiul Nobel 2012 pentru economie va fi anunţat abia săptămâna viitoare, pe 15 octombrie.

În acest an, în contextul crizei economice, Fundaţia Nobel a diminuat cu 20% valoarea premiilor, fixând-o la 8 milioane de coroane suedeze (930.940 de euro), faţă de 10 milioane de coroane cu începere din 2001.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea noroc cu carul imediat după Paște. Au reușite pe toate planurile, vine o perioadă cu miracole în viața lor
Capital.ro
Se transformă banii. Avertisment pentru cine preferă banii cash. Anunțul făcut de „motorul” Europei
Playtech.ro
Vreme neobişnuită până după jumătatea lunii mai. Prognoza meteo aduce veşti bune pentru...
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Cea mai bună ciorbă de miel din Transilvania. Ingredientele care o fac savuroasă
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza: Se strică vremea în București după Paște
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Durere pentru Elena Udrea. Anunț cumplit chiar din spatele gratiilor. Alexandrov știa deja
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Vinerea Mare sau Vinerea Seacă. Importanța acestei zile pentru creștinătate
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai