UE creează un sistem de control al călătorilor care sunt exceptaţi de la vize

Miniștrii de Interne din statele membre ale Uniunii Europene au încheiat vineri, la Luxemburg, un acord care vizează introducerea unui control prealabil asupra călătorilor din țări terțe exceptați de la vize și care intenționează să intre pe teritoriul UE.
Iulian Tudor
09 iun. 2017, 17:20
UE creează un sistem de control al călătorilor care sunt exceptaţi de la vize

Intitulat ETIAS, acest sistem automatizat este inspirat din formularul ESTA, un dispozitiv în vigoare în Statele Unite, și vizează protejarea mai bună a frontierelor externe ale UE prin reperarea, înaintea plecării lor spre Europa, a indivizilor considerați ca prezentând riscuri.

După acordul convenit vineri de miniștrii de interne europeni, dispozitivul urmează să fie negociat cu Parlamentul European. Comisia Europeană, aflată la originea acestei inițiative, are în vedere ca acest sistem să fie operațional începând din 2020.

”ETIAS ne va ajuta să ne îmbunătățim securitatea și să ne protejăm cetățenii”, a reacționat într-un comunicat președinția malteză a Consiliului UE, potrivit Agerpres.

Citeşte şi UE vrea sistem comunitar de vignete şi reglementări noi pentru reducerea victimelor accidentelor

Cu ajutorul noului instrument, călătorii exceptați de la vize de scurtă ședere în UE (în special cetățenii SUA, Albaniei, Braziliei, Israelului și chiar ai Emiratelor Arabe Unite) vor trebui să obțină o autorizație prealabilă înaintea plecării lor, prin completarea unui formular online.

Candidații vor trebui să achite suma de 5 euro la solicitarea acestei autorizații online. După obținerea autorizației, aceasta va fi valabilă pentru o perioadă de 3 ani, în virtutea acordului convenit vineri de miniștrii de interne europeni.

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Rețetă de prăjitură cu cremă fină de iaurt și marmeladă. O vei găti și a doua oară
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvășitoare doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă!
Fanatik.ro
Bancnotele pentru care riști să ajungi la închisoare. Mare atenție când mergi la cumpărături!
Capital.ro
Decizie finală pentru Călin Georgescu. Hotărârea CCR este definitivă: Nu există nicio cale de atac!
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poate avea simultan un angajat. Limita maximă de ore pe care le poate lucra. Prevederile Codului Muncii 2025
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Un potențial jaf de până la 300 milioane de euro se prefigurează în România. Chisăliță cere blocarea schemei din PNRR
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Deea Maxer, schimbări majore după divorț. Vrea să se mute din blocul în care locuiește și Dinu Maxer. Unde vrea să se stabilească
Spynews
Cum arată Prințesa de Aur la vârsta de 39 de ani. Abia o mai recunoști | FOTO
Evz.ro
Se apropie sfârșitul lui Georgescu? Înregistrări compromițătoare
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Videoclipul tulburător cu Andrei Perneș, care s-a viralizat după moartea lui. Internauții au rămas fără cuvinte: „Parcă îți spui povestea...”
Cancan.ro
BREAKING | Soțul Georgianei Lobonț, condamnat la închisoare! Judecătorilor nu le-a venit să creadă ce aud! Ce infracțiune gravă a recunoscut că a comis
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție privind turului doi al alegerilor prezidențiale
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Copii rămași orfani din cauza unui teribilist de 19 ani, fiul unui afacerist influent. "Banii fac legea în ziua de azi"
Toni Greblă, președintele Autorității Electorale Permanente, va fi revocat din funcție
MediaFlux
RĂSTURNARE privind PREZIDENȚIALELE! Viitorul președinte al ROMÂNIEI (ULTIMUL SONDAJ)
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un pod care a stat închis 33 de ani va fi redeschis pentru traficul feroviar