UE extinde sancţiunile dincolo de Rusia. Vor fi pedepsiţi şi cei care ajută Moscova să evite embargourile

Propunerea pentru cel de-al optulea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, prezentată de Comisia Europeană, include și sancționarea celor care ajută Moscova la eludarea sancțiunilor.
Daniel Spătaru
28 sept. 2022, 19:11
UE extinde sancţiunile dincolo de Rusia. Vor fi pedepsiţi şi cei care ajută Moscova să evite embargourile

„Introducem o nouă categorie în care vom putea pune persoanele care ajută Rusia să eludeze sancţiunile. De exemplu, dacă cumpără mărfuri în Uniunea Europeană, le aduc într-o țară terță și apoi în Rusia, aceasta va fi o eludare a sancțiunilor și acești indivizi pot fi pe lista de sancțiuni. Cred că va avea un efect descurajator considerabil”, a declarat președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Ea a subliniat că actualele sancțiuni ale UE au lovit puternic regimul președintelui rus Vladimir Putin. „I-au îngreunat finanțarea războiului, iar acum ne sporim eforturile în această direcție”, a spus ea. Uniunea Europeană a adoptat deja o decizie de interzicere a importului de țiței rusesc transportat cu cisterne, care va intra în vigoare pe 5 decembrie.

Citeşte şi Viktor Orban, vehement în faţa parlamentului: „Europa s-a împuşcat singură în picior cu sancţiunile! Cât vom continua să facem acest lucru?”

Nu acceptăm simulacrele de referendumuri şi niciun fel de anexare în Ucraina şi suntem hotărâţi să facem Kremlinul să plătească pentru această escaladare suplimentară. Izolăm şi lovim şi mai tare economia Rusiei„, a mai spus Ursula von der Leyen, citată de AP.

Acest al optulea pachet de sancţiuni include noi interdicţii la importurile de produse ruseşti, ceea ce ar urma să ducă la o pierdere de venituri de şapte miliarde de euro suplimentare pentru Rusia, şi noi interdicţii de export pentru tehnologii cheie folosite în armată, cum ar fi componente aviatice şi electronice şi anumite substanţe chimice.

În plus, pachetul de sancţiuni va stabili baza legală pentru o plafonare a preţului la petrolul rusesc şi le va interzice cetăţenilor din UE să facă parte din consiliile de administraţie ale companiilor ruseşti de stat.

Citeşte şi Parlamentul European consideră că Ungaria a devenit o țară nedemocratică. În replică, guvernul magiar critică sancţiunile anti-ruse, care „vor aduce UE în genunchi”

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Lacrimi și durere la despărțirea de Andrei Perneș de la Mireasa. Imagini sfâșietoare de la înmormântare / FOTO
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Cele 4 zodii care vor avea o lună martie de neuitat. Cele mai mari dorințe ale lor se vor îndeplini
Capital.ro
Cine se află în spatele lui Călin Georgescu. Anunțul momentului: Un personaj foarte important, foarte influent
Playtech.ro
Nouă obligaţie privind plăcuţele de înmatriculare. Şoferii români mai au timp până în martie să se alinieze legii
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Se retrag SUA din România? Expert de la Washington: „Guvernul trebuie să prezinte planuri de apărare și pentru acest scenariu”
wowbiz.ro
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Spynews
Ți se rupe sufletul! Tatăl lui Andrei Perneș de la Mireasa, în lacrimi! Nu s-a putut desprinde de sicriu / FOTO
Spynews
Top 10 cele mai sigure țări de vizitat pentru femei. Unde poți călători singură fără probleme
Evz.ro
Zilele în care va ninge viscolit în luna martie. Surprize mari și în aprilie și mai
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Raluca Zenga, absolut spectaculoasă. Cum arată la 5 ani de la divorțul de Walter
kanald.ro
Imagini sfâșietoare de la înmormântarea lui Andrei Perneș! Familia și prietenii sunt îngenunchiați de durere
Cancan.ro
Cum a apărut Sabrina la înmormântarea lui Andrei Perneș, fostul ei soț. E sfâșiată de durere! Nici nu o vei recunoaște
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Victorie pentru Călin Georgescu. A primit azi singurul document de care mai avea nevoie. E oficial
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Terapie genică inovatoare oferă speranță copiilor orbi din naștere
MediaFlux
RĂSTURNARE de situație! S-au aflat MOTIVELE ANULĂRII alegerilor prezidențiale
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ucraina – trei ani de război: de la racheta de tenis la drona militară