UE îngheaţă averile şi le interzice călătoriile în Europa femeilor din familia lui al-Assad

Uniunea Europeană va adopta vineri o nouă serie de sancţiuni împotriva regimului sirian care le vor viza în special pe soţia, mama, sora şi cumnata preşedintelui Bashar al-Assad, a anunţat o sursă diplomatică.
Romania TV
23 mart. 2012, 10:57
UE îngheaţă averile şi le interzice călătoriile în Europa femeilor din familia lui al-Assad

În afară de aceste patru persoane, UE va îngheţa averile şi va interzice vizele pentru Europa altor opt persoane care au legături cu regimul sirian, a precizat sursa citată.

UE trebuie să sancţioneze două companii care au legături cu regimul cu ocazia reuniunii miniştrilor europeni ai Afacerilor Externe de la Bruxelles.

Cu încălţămintea şi hainele sale de firmă, Asma al-Assad, soţia preşedintelui sirian, fiica unui eminent cardiolog din Londra, Fawaz al-Akhras, şi a unei diplomate aflate la pensie, Sahar Otri, a fost percepută multă vreme drept „partea moderată” a dictaturii. Dar ea este criticată pentru tăcerea sa în faţa represiunii, fiind calificată drept o „Maria Antoaneta”.

Regimul lui Assad este deja vizat, din mai 2011, de sancţiunile UE şi aproape 150 de persoane şi organizaţii, între care principalii membri ai conducerii, fac deja obiectul unor interdicţii de viză în Europa şi îngheţarea averilor.

UE a adoptat în total 12 serii de sancţiuni care vizează inclusiv Banca Centrală, comerţul cu metale preţioase sau zborurile de marfă.

Regimul Assad reprimă sângeros de peste un an o revoltă populară, iar violenţele s-au soldat cu peste 9.100 de morţi în ţară, potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDH).

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu! Ce ritualuri urmează în Vatican | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Florile pe care e bine să le plantezi în luna mai. Înfloresc în mijlocul verii, iar grădina ta va fi superbă
Capital.ro
Adevărul cumplit despre Călin Georgescu. Niciun român care l-a votat n-a știut: El era chiar...
Playtech.ro
Cine primeşte pensii duble în mai 2025? Casa de pensii a recalculat veniturile
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
După cât timp devii bucureștean? Dezbaterea care s-a viralizat chiar de Paște. „Există doar moldoveni și olteni cu vechime”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Chef Richard Abou Zaki de la Chefi la cuțite, alături de Mădălina Ghenea, la Roma. Ce pun la cale cei doi: “Abia aștept…” | FOTO
Spynews
Elena Viscu se căsătorește din nou?! Fosta soție a lui CRBL, moment emoționant la o nuntă! | VIDEO
Evz.ro
Lucruri neștiute despre pâine. Cum citești ambalajul corect
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Citate Papa Francisc: Cele mai înțelepte vorbe spuse de Suveranul Pontif
Cancan.ro
Ce pensie primește un român în 2025, dacă a lucrat doar 15 ani cu carte de muncă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Doliu în muzica populară. S-a stins maestrul fluierului românesc: În Săptămâna Luminată, Dumnezeu l-a vrut în ceruri
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Adevărul despre moartea Papei Francisc! Breaking news
Adio, 50 de bani pentru fiecare ambalaj reciclat în programul SGR! O nouă metodă „eco” ar urma lăsa românii fără câştigurile zilnice
MediaFlux
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Pensiile, întârziate în luna mai. Ce trebuie să știe seniorii despre veniturile de luna aceasta