UE interzice un insecticid mortal pentru albine, România a votat împotriva deciziei

Uniunea Europeană a decis marţi să restricţioneze utilizarea fipronilului, un insecticid mortal pentru albine, România şi Spania fiind singurele ţări care au votat împotriva acestei decizii, alte trei abţinându-se, relatează AFP citând surse europene, potrivit Agerpres.
Romania TV
16 iul. 2013, 19:26
UE interzice un insecticid mortal pentru albine, România a votat împotriva deciziei

Hotărârea a fost luată, în cadrul unei reuniuni a Comitetul Permanent pentru Lanţul Alimentar şi Sănătatea Animală, în urma unei evaluări de risc efectuate de Agenţia Europeană pentru Siguranţă Alimentară (EFSA), publicată la 27 mai 2013, care a ajuns la concluzia că seminţele tratate cu pesticide prezintă un risc acut pentru populaţia de albine a Europei.

Potrivit unui comunicat dat publicităţii la Bruxelles, CE urmează să adopte o măsură în acest sens în următoarele săptămâni, după care decizia va fi publicată în jurnalul oficial al UE şi restricţia se va aplica de la 31 decembrie 2013. Totuşi, seminţele care au fost tratate cu fipronil vor mai putea fi semănate până la 28 februarie 2014.

Seminţele tratate cu fipronil mai pot fi utilizate doar în sere, precum şi în cazul cultivării prazului, cepei sau a legumelor din grupa verzei, precum conopidă sau brocoli, întrucât acestea sunt recoltate înainte de înflorire şi polenizare. Pe de altă parte, tratarea seminţelor de porumb şi floarea soarelui cu fipronil nu va mai fi autorizată.

Compania BASF, producătoarea fipronilului, critică această decizie, considerând că executivul comunitar ar trebui să întocmească ‘un plan ambiţios de acţiune pentru a identifica adevăratele cauza ale înrăutăţirii sănătăţii albinelor’, nu ‘să îngrădească accesul agricultorilor la tehnologiile inovatoare’. În schimb, organizaţia Greenpeace estimează că restricţiile adoptate marţi sunt insuficiente, pledând pentru o interdicţie totală, ‘singura care poate ajuta la restabilirea populaţiei de albine’.

Pe data de 24 iunie, Comisia Europeană a decis să limiteze utilizarea a trei pesticide din familia neonicotinoidelor (clotianidin, imidacloprid şi tiametoxam) identificate drept nocive pentru populaţia de albine, reglementare care va intra în vigoare de la 1 decembrie 2013 şi va fi revizuită în termen de cel mult doi ani.

Comisia a luat această decizie după ce la voturile din lunile martie şi aprilie din cadrul Comitetul Permanent pentru Lanţul Alimentar şi Sănătatea Animală nu s-a întrunit majoritatea calificată în favoarea unei opţiuni pro sau contra. Şi în acest caz România a votat de fiecare dată împotriva restricţionării respectivelor trei pesticide.

DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Spynews
Bella Santiago a fost operată, după ce s-a accidentat în vacanță. Cum se simte fosta concurentă de la Power Couple
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu a povestit momentul în care a cerut-o pe Doina Teodoru: „Am umblat o lună cu inelul în buzunar!“
Fanatik.ro
Locul din România care devine un punct strategic pentru securitatea Europei de Sud-Est. Se va construi un nou cheu militar și facilități logistice moderne
Capital.ro
S-a aflat cine îl înlocuiește pe Călin Georgescu. El e omul care va cuceri România
Playtech.ro
Poţi obliga vecinul să taie un copac dacă blochează lumina în casa ta? Ce spune exact în lege
DailyBusiness
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
Adevarul
De ce are nevoie Trump de metale din pământuri rare și ce legătură au Ucraina și Groenlanda cu acestea
wowbiz.ro
Alex Dobrescu, reținut pentru trafic de droguri! Descoperirea făcută de anchetatori acasă la el. Încă o lovitură pentru Cristina Cioran, după împăcarea cu tatăl copiilor săi | Surse
Spynews
Cum arată camera cântăreței Minodora. Multe doamne doar visează la așa ceva / FOTO
Spynews
Top 3 zodii care vor începe un nou capitol luna aceasta. Au reușite pe plan personal și profesional
Evz.ro
Dezastru pentru o fabrică istorică din România. Se anunță concedieri masive
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Cutremur miercuri seară în România! Ce magnitudine a avut seismul și în ce regiune s-a produs
Cancan.ro
Marius Moga, anunț șoc după 10 ani alături de Bianca Lăpuște: Fiecare pe drumul lui
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Românii sunt datori cu bani la stat. Formular obligatoriu la ANAF. Se completează în nume personal
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Luca Manolache! Descoperire șocantă la autopsie
Vitamina B12 este ca aerul pentru femeile trecute de varsta de 40 de ani. 5 semne importante ca organismul tau are nevoie de mai multa vitamina B 12 – imediat
MediaFlux
Șase persoane, reținute de DIICOT! Acestea sunt acuzate de constituire de grup infracțional organizat și trădare
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Acuzaţii grave: Un fost preşedinte insinuează că MApN ar fi penetrat de serviciile de informaţii ruseşti