UE şi Londra nu au ajuns la niciun un acord privind ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar

Uniunea Europeană şi Londra încă nu au ajuns la un acord asupra modalităţii în care Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord va părăsi blocul comunitar, dar negocierile între cele două părţi continuă, a anunţat luni negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, potrivit AFP şi dpa.
Filip Stan
12 nov. 2018, 12:49
UE şi Londra nu au ajuns la niciun un acord privind ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar

”Michel Barnier a explicat că eforturile intense din aceste negocieri continuă, dar că nu s-a ajuns încă la un acord”, a indicat Consiliul UE într-un comunicat, în contextul multiplicării în ultimele zile a speculaţiilor legate de şansele unui acord rapid între Bruxelles şi Londra.

”Câteva probleme cheie rămân în discuţie, în special o soluţie pentru a evita o frontieră fizică între Republica Irlanda şi Irlanda de Nord”, se adaugă în comunicatul dat publicităţii la finalul unei reuniuni cu miniştrii afacerilor europene din UE, informează Agerpres.

Miniştrii au confirmat încă o dată că au încredere în Michel Barnier ‘în aceste etape finale ale negocierilor’ – a declarat ministrul austriac al afacerilor europene Gernot Blümel, a cărui ţară asigură preşedinţia semestrială a Consiliului UE.

Citeşte şi Theresa May, acuzată că vrea să sacrifice unitatea britanică pentru obţinerea unui acord asupra Brexitului

Aproximativ 80 de conservatori, cărora li s-au alăturat Partidul Democratic Unionist nord-irlandez (DUP), au avertizat-o duminică pe Theresa May că vor vota împotriva oricărei propuneri despre Brexit pe care şefa executivului britanic o va trimite parlamentului dacă ea nu renunţă la acceptarea unei ‘plase de siguranţă’ provizorii privind frontiera dintre Republica Irlanda şi provincia Irlanda de Nord.

Theresa May a acceptat în principiu propunerea privind o ‘plasă de siguranţă’ pentru a se evita revenirea la o frontieră fizică între cele două părţi ale insulei irlandeze dacă până la finalul perioadei de tranziţie de 21 de luni, care începe după ce Marea Britanie iese din UE la 29 martie 2019, nu se va putea găsi o soluţie cu caracter permanent. Însă conservatorii şi DUP – formaţiune ce are zece aleşi în parlamentul britanic – se opun oricărui scenariu care ar lăsa Irlanda de Nord în aranjamente vamale diferite de restul Regatului Unit, potrivit Agerpres.

În negocierile privind Brexit-ul, frontiera irlandeză constituie unul dintre principalele obstacole în calea unui acord între Londra şi Uniunea Europeană, niciuna dintre părţi nedorind reintroducerea unei frontiere fizice în insula Irlanda de teama de a nu compromite acordurile de pace care au pus capăt unei perioade de aproape trei decenii de violenţe comunitare în Irlanda de Nord.

Citeşte şi Parlamentul britanic respinge Brexitul. Alegătorilor ar trebui să li se ofere un nou referendum UPDATE

Regatul Unit va părăsi blocul comunitar european la finalul lui martie 2019. Uniunea Europeană doreşte să nu fie creată o ‘frontieră dură’ între Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, astfel încât provincia Irlanda de Nord să rămână în uniunea vamală şi în piaţa unică europene. Această variantă ar crea însă o divizare între Irlanda de Nord şi restul Regatului Unit, lucru inacceptabil pentru Londra, care consideră că astfel s-ar compromite integritatea teritorială a ţării, potrivit Agerpres.

În cazul în care acordul de retragere a Regatului Unit din UE nu stabileşte o altă dată sau dacă, în conformitate cu articolul 50 din Tratatul de la Lisabona şi de comun acord cu Londra, Consiliul European nu hotărăşte în unanimitate că tratatele încetează să se aplice de la o dată ulterioară, ansamblul dreptului primar şi secundar al Uniunii Europene va înceta să se aplice Regatului Unit începând cu 30 martie 2019, ora 00:00 (ora Europei Centrale). Regatul Unit va deveni în acel moment o ţară terţă.

DailyBusiness
Concediu plătit de 45 de zile despre care puţini români ştiu. Orice angajator este obligat să-l achite!
Spynews
Florin Salam, prima reacție după ce s-a zvonit că a pierdut 500.000 de euro la cazinou: „Când vezi că un om se ridică...”. Cine i-ar vrea răul manelistului
Bzi.ro
Lidia Buble, desființată după ce a pozat topless: „Ce o să fie în sufletul părinților tăi?!”
Fanatik.ro
Gigantul german care se extinde și deschide a treia fabrică în România. Unitatea de producție va fi situată la două ore de București și e cel mai amplu proiect de până acum
Capital.ro
Amendă 1.000 lei pentru proprietarii de apartamente. NU ai voie în balcon. Se obține autorizație
Playtech.ro
Elena Băsescu, de nerecunoscut! Cum arată acum fiica fostului preşedinte, operaţiile estetice au...
DailyBusiness
Ce s-a servit la recepția oferită de Nicușor Dan după învestire. Nume celebre pe lista invitaților
Adevarul
Izolare, frică și deconectare totală de realitate. Ce l-a împins pe Vladimir Putin într-o logică a autodistrugerii - analiză The Times
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! A murit Elena Donca
Spynews
Cristi Borcea a vorbit despre femeile din viața lui. Ce are Valentina Pelinel și n-au avut celelalte doamne cu care s-a iubit
Spynews
Toată familia Iorgulescu, în fața instanței! Detalii exclusive
Evz.ro
Sărbătoarea care aduce mulți bani. Zodiile lovite de noroc
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Ion Țiriac, verdict despre operația la sâni a Simonei Halep: „Senzațională decizie”
kanald.ro
Anunț îngrijorător despre execuția bugetară! Șeful finanțelor a dat toate detaliile: „Plata salariilor şi pensiilor reprezintă o provocare uriaşă”
Cancan.ro
BRomania a comandat un buchet de 101 trandafiri prin Glovo. IREAL ce i-a adus curierul, de fapt 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Devine obligatoriu din 10 iunie. Lege pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Au timp 15 zile
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Diana Gureşoaie, de nerecunoscut. Fosta iubită a lui Dodel s-a transformat într-un pachet de muşchi
stirilekanald.ro
Vladimir Putin, ținta unui atentat. Elicopterul liderului rus, atacat în forță de dronele Ucrainei
Aheea, fiica lui Nicușor Dan, debordant de sinceră după ceremonia de învestire. Ce i-a spus tatălui ei: „S-a plictisit la discurs”
MediaFlux
Data la care vin pensiile în luna iunie! Anunț oficial pentru cinci milioane de seniori. Banii se livrează în două etape
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
O fostă Miss România se întoarce în televiziune cu un nou proiect: Își dorește să fie iar în lumina reflectoarelor