„UEFA a anunțat Federația Română de Fotbal că a aprobat dosarul de candidatură depus pentru EURO U21 din 2023, turneul final unde se vor stabili și cele patru reprezentante europene la Jocurile Olimpice din 2024, de la Paris. Jucătorii ce vor fi eligibili pentru această ediție sunt cei născuți începând cu 1 ianuarie 2000”, a transmis FRF.
O decizie în ceea ce priveşte gazda turneului final din 2023 va fi anunțată în luna decembrie.
Dacă România va obține organizarea EURO U21, cele 31 de partide vor fi găzduite pe 8 stadioane din patru orașe: București, Giurgiu, Ploiești și Cluj-Napoca, a anunțat FRF.
„România a bifat până acum două participări, în 1998 și în 2019, iar pentru ediția din 2021 tricolorii U21 pregătiți de Adrian Mutu sunt la trei meciuri distanță de o nouă calificare”, a a mai transmis FRF.