Ultima discuţie cu familia a asistentei de la Marius Nasta, care a murit după vaccin. Nora Doiniței Militaru, asistent optician în vârstă de 55 de ani, infectată cu COVID-19 după ce s-a vaccinat, a povestit coşmarul prin care a trecut întreaga familie, precizând şi cum au fost ultimele zile din viaţa asistentei.
„Pe dată de 15 ianuarie s-a vaccinat. A venit acasă și avea niște simtome ușoare. Oboseală, dureri musculare, în prima zi, vineri seară. Sâmbătă s-au accentuat un pic: amețeli, dureri de cap, lipsa poftei de mâncare. Aceste simptome au continuat. La jumatea săptămânii au cerut o testare.
Avea alergii și astm bronșic, pe care le-a spus în momentul vaccinării. Era o femeie în floarea vârstei, care nu se plângea din orice. Era o femeie puternică.
Testul a ieșit pozitiv. Undeva după testare, la sfârșitul săptămânii, a început să se simtă mai bine, glumea cu noi. Și am crezut că a trecut momentul critic. Undeva spre sâmbătă seară nu a fost bine, a început să aibă probleme respiratorii, să tușească des, iar duminică a chemat salvarea care a dus-o la Victor Babeș.
După primele investigații vorbeam cu ea. Ea era optimistă, pozitivă, ne spunea ce să ii trimitem. Era pe salon. Era 24 ianuarie. Iar la ora 12 noaptea m-a sunat și mi-a zis ‘Alexandra, pe mine mă mută la ATI. Stați liniștiți, sunt bine, mă simt bine, mă mută pentru că au aparatură mai bună acolo. Va sun când mă întorc.’
A doua zi am sunat eu la spital și mi-au zis că mai mult de jumătate de plămân era infectat. Sunt conștientă că medicii au făcut tot posibilul să o salveze. Era totul rău. Primele zile nu ne-a zis nimic bine. O transferasera pe un ventilator mecanic. Undeva la jumătatea săptămânii a fost și ziua ei de naștere dar sper că am ajutat-o pentru că i-am trimis fotografii cu noi.
Știa că noi suntem alături de ea și o iubim din suflet. Starea era gravă dar se ridica, încerca să se miște, să mănânce. Am crezut că o să fie mai bine.”, a povestit nora asistentei la Antena 3.
„Duminică a fost o zi grea pentru că în ultimul timp i-au schimbat tratamentul și oxigenul pentru că nu răspundea la nimic. Duminică starea ei s-a agravat. Iar luni mi-au spus să revin pentru că există o urgență. Nu știam că urgența era ea. Ajunsese la un pas de stop cardio-respirator.
Saturația ajunsese la 20%. A fost nevoie să o intubeze. Dar în continuare speram. Din momentul intubării, pe 1 februarie, până pe dată de 7 când a decedat, a fost crunt, pentru că de fiecare dată când sunam ne spuneau că e posibil să mai cedeze un organ.
Medicii au încercat tot. Au încercat absolut orice și le mulțumesc din suflet.”, a mai povestit nora asistentei.