Purtatorul de cuvant al campaniei prezidentiale a PSD, Gabriela Firea, le-a dat celor doi un ultimatum: sa anunte care este adevaratul motiv pentru care Antonescu si-a schimbat opinia despre Iohannis.
“E nevoie de anumite clarificari. Fostul presedinte PNL, dl Antonescu, intr-un interviu televizat, a afirmat ca nu-l sustine pe dl Klaus Iohannis si ca nu stie cum voteaza. Intrebarea noastra este urmatoarea pentru dl Antonescu, avem rugamintea sa dea cateva explicatii si sa lamureasca informatiile, iar lui Iohannis chiar ii solicitam imperativ, sa se clarifice ce s-a intamplat in cateva luni de zile, astfel incat dl Antonescu, cel care l-a sustinut atat de puternic pe Iohannis, acum considera ca nu mai este un candidat viabil la prezidentiabiale. Antonescu l-a prezentat ca fiind un om onest, profesionist, un primar capabil, care poate sa conduca Romania”, a declarat Firea.
“Sunt convinsa ca sunt niste elemente care noua ne scapa, care sunt ascunse romanilor. Sunt convinsa ca dl Antonescu a aflat ceva despre dl Iohannis si toti romanii trebuie sa afle acest lucru”, a precizat aceasta.