‘Această inițiativă este singura și ultima șansă pentru combatanții SI asediați de a ieși din oraș’, a indicat, potrivit unui comunicat Consiliul militar din Minbej, care face parte din Forțele democratice siriene (FDS) susținute de Washington. Acest anunț survine la două zile după ce zeci de civili au fost uciși în raiduri atribuite coaliției internaționale, în apropiere de Minbej.
Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), cu sediul în Marea Britanie, a precizat că cel puțin 56 de civili au fost uciși marți în atacuri aeriene la nord de Manbij, la o zi după ce a transmis că 21 de civili au fost omorâți în partea de nord a acestui oraș aflat sub controlul Statului Islamic și supus unui asediu din partea coaliției internaționale, scrie Agerpres.