Ultimii inculpaţi din dosarul tablourilor, condamnaţi definitiv la închisoare cu executare

Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti i-au condamnat definitiv vineri pe ultimii trei inculpaţi din dosarul tablourilor furate din Olanda.
Iulian Tudor
31 oct. 2014, 19:52
Ultimii inculpaţi din dosarul tablourilor, condamnaţi definitiv la închisoare cu executare

Astfel, Alexandru Bitu a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, însă magistraţii au menţinut condamnarea de 2 ani închisoare cu executare dată de Judecătoria Sectorului 3 în iulie 2014, pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat.

De asemenea, Olga Dogaru, mama unuia dintre cei acuzaţi că au furat tablourile, a fost condamnată tot la 2 ani închisoare cu executare.

În plus, Adrian Procop a primit 4 ani şi 10 luni închisoare, la care se adaugă o condamnare primită într-un alt dosar, urmând ca în final acesta să execute 6 ani şi 10 luni închisoare.

În schimb, manechinul Petre Condrat, asistentul lui Cătălin Botezatu, a fost achitat definitiv, astfel încât el scapă de plata amenzii penale stabilită anterior de Judecătoria Sectorului 3.

Curtea de Apel Bucureşti a înlăturat dispoziţia privind obligarea Olgăi Dogaru la plata despăgubirilor civile de 18.100.000 euro, alături de Radu Dogaru, Adrian Procop şi Eugen Darie, plata acestor despăgubiri rămânând doar în sarcina ultimilor trei inculpaţi.

Lovitură de teatru în dosarul hoţilor de tablouri: Piesele nu făceau parte din PATRIMONIUL NAŢIONAL al Olandei

De menţionat, că, separat de acest lot, pe 27 februarie 2014, Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitiv pe principalii autori ai furtului: Radu Dogaru – 6 ani de închisoare şi Eugen Darie – 5 ani şi 4 luni de închisoare cu executare.

Aceştia au fost trimişi în judecată sub acuzaţia că au furat, în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012, şapte tablouri din Muzeul Kunsthal din Olanda, prejudiciul cauzat părţii vătămate – Fundaţia Triton, la valoarea de asigurare, fiind de aproximativ 18 milioane euro.

‘Din probele administrate pe parcursul urmăririi penale există suspiciunea rezonabilă că inculpaţii Dogaru Radu şi Procop Adrian, cu sprijinul inculpatului Darie Eugen, au constituit o grupare infracţională în scopul săvârşirii infracţiunii de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave, constând în aceea că, la data de 15/16.10.2012, pe timp de noapte şi prin efracţie, au sustras şapte opere de artă (picturi în ulei şi acuarele)’, susţin procurorii DIICOT.

Tablourile ‘Tete d´Arlequin’ de Pablo Picasso, ‘La Lisseuse en Blanc et Jaune’ de Henri Matisse, ‘Waterloo Bridge’ şi ‘Charing Cross Bridge’ de Claude Monet, ‘Femme devant une fenetre ouverte dite la fiancee’ de Paul Gauguin, ‘Autoportrait’ de Meyer de Haan şi ‘Woman with Eyes Closed’ de Lucian Freud erau expuse în muzeul din Rotterdam, Olanda.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Ce înseamnă când flacăra de la aragaz este portocalie. Ce culoare trebuie să aibă ca să fii sigur că n-ai probleme cu gazele
Capital.ro
România a pierdut o emblemă. A fost un actor al marii Generații de Aur. Talentul său lumina scena și ecranul
Playtech.ro
Ce a ajuns să facă Iohannis de când nu mai e preşedinte? Românii nu au putut crede. Şi ţinuta i-a uimit datorită...
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Lovitură masivă pentru Trump: Un gigant auto japonez își mută producția în afara SUA, ca urmare a tarifelor impuse
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Furtunile lovesc jumătate din țară, inclusiv Capitala. Vânt turbat și ploi torențiale
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
Drama Ruxandrei continuă după divorț! Vedeta de la Neatza cu Răzvan și Dani și-a strâns viața în valize și a...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Proprietarii de apartamente pot cere despăgubiri. Obligatoriu pentru românii care stau cu chirie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Planul secret al lui Trump să destrame Uniunea Europeană. A făcut deja primul pas
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte