„Mi-au îngheţat picioarele şi sunt operată din ianuarie. Nu ştiu dacă mai rezist”, a spus o bătrână care aştepta la coadă.
În vârstă de 88 de ani, această bătrânică abia se mai ţine pe picioare. Este bolnavă şi obosită. La fel ca ea, sute de oameni cu venituri mici, stau zilele acestea la cozi interminabile pentru a simplă adeverinţă.
„N-am răbdare să stau, îmi tremură picioarele că sunt bolnavă. De două ore stăm aici. E bătaie de joc”, a spus o altă femeie.
„Asta e România noastră, râs şi batjocură. N-aş fi venit să fac nişte acte, dar n-am soţ, n-am serviciu, n-am din ce să trăiesc”, a adăugat o altă femeie care aştepta la coadă.
Dacă nu şi-au plătit impozitele şi nici nu au bani să le plătească, oamenii nu primesc adeverinţa, aşa că au surpriza să constate că au aşteptat ore în şir degeaba.