Matthew Booth, din Bury, Manchester, acum în vârstă de 20 de ani, devenise la un moment dat o umbră după ce s-a înfometat începând cu vârsta de 14 ani. El a renunţat la şcoală din cauză că era bătut şi tachinat de colegi timp de un an, pentru că era „diferit”. Avea părul lung şi purta tricouri negre, cu formaţii rock.
Acasă, a început să facă exerciţii fizice şi să nu mai mănânce aproape nimic, potrivit The Sun.
În punctul critic, Mattew a renunţat complet la mâncare şi băutură, refuzând chiar să se spele cu apă de frică să nu se îngraşe, şi a fost dus de urgenţă la spital, în stop cardio respirator, iar doctorii s-au luptat 20 de minute să îl resusciteze.
Din fericire, acesta şi-a revenit din atacul de cord, iar şocul că a fost atât de aproape de moarte l-a motivat să îşi schimbe perspectiva asupra vieţii.
El a început să mănânce un pic mai mult în fiecare zi iar acum, la doi ani după coşmarul îndurat, se antrenează pentru a deveni instructor de fitness. El are şi o iubită, cu care speră să se căsătorească.