„Un adolescent în vârstă de 15 ani din comuna Ulmeni a luat autoturismul părinţilor săi, fără ştirea acestora, şi a vrut să-şi ducă un prieten la domiciliul bunicilor lui din comuna Ulmeni, dar în momentul în care a intrat pe DN 1B a ieşit în afara părţii carosabile şi s-a lovit de un copac„, a declarat marţi pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, comisarul şef Florina Crucianu.
Potrivit sursei citate, automobilul a fost avariat, dar cei doi adolescenţi au scăpat cu răni uşoare.
‘Poliţiştii i-au întocmit dosar penal adolescentului în vârstă de 15 ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere’, a mai spus sursa citată.