Omul a încercat să scoată un şoarece din gura pisicii, când a fost atacat. După muşcătură, americanul s-a infectat cu ciumă, boala care a nimicit în Evul Mediu circa o treime din populaţia Europei.
Bărbatul în vârstă de 50 de ani a contactat forma cea mai agresivă a maladiei, ciuma septicemică.
Bacteria din spatele bolii este transmisă în special de puricii care infectează animalele, mai ales şobolanii. În Statele Unite se înregistrează în medie 11 cazuri de ciumă pe an, în timp ce la nivel mondial sunt între 1.000 şi 3.000 de cazuri de infectare anual.