Un angajat de la Protecţia Copilului Bârlad ar fi violat o fată dintr-un centru de plasament. Cum a ieşit la iveală oroarea

Un angajat al Direcţiei pentru Protecţia Copilului din Bârlad şi un antrenor de fitness ar fi abuzat sexual o adolescentă de 14 ani aflată într-un centru de plasament. Fata a povestit unui educator despre coşmarul pe care l-a trăit, iar acesta şi-a alertat superiorii şi autorităţile.
Romania TV
21 feb. 2020, 18:41
Un angajat de la Protecţia Copilului Bârlad ar fi violat o fată dintr-un centru de plasament. Cum a ieşit la iveală oroarea

Direcţia pentru Protecţia Copilului Vaslui a anunţat că efectuează o anchetă internă.

„În urma relatărilor făcute de minoră, a fost convocată o şedinţă de caz, a fost anunţată Poliţia, iar angajatul acuzat, terapeut într-un centru de recuperare, este cercetat disciplinar. Până la finalizarea anchetei, suplimentar a fost luată măsura ca salariatul să fie transferat într-un loc în care nu interacţioneză cu copiii. Minora a fost inclusă într-un program de consiliere psihologică”, a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Irina Cîmpeanu, conform Agerpres.

Poliţiştii au precizat că fac cercetări în două dosare penale pentru săvârşirea infracţiunilor de act sexual cu minor şi agresiune sexuală.

„La nivelul instituţiei s-au deschis două dosare de cercetare penală, în urma unor sesizări primite de la DGASPC. Se efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de act sexual cu minor şi agresiune sexuală”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Citeşte şi: Vulpiţa, la un pas de leşin în timpul emisiunii Acces Direct. Ambulanţa a venit de urgenţă



Spynews
Marina își trăia zilele cu spaimă, chiar înainte să fie omorâtă. Ce au descoperit autoritățile despre crima care a tulburat liniștea din Brăila
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Patru zodii care pot da lovitura până pe 29 iulie. Răsare soarele pe strada lor
Capital.ro
Ordin UE pentru românii cu cont la bancă. Decizia valabilă din 17 iulie pentru cine transferă bani
Playtech.ro
A suferit CUMPLIT după DIVORȚ! Știi cine e, astăzi, fata din imagine?
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
Reacția unui medic legist după ultimul festival de la mare: „Nu reprezintă nimic altceva decât deschiderea către o viață de consumator”
Spynews
”L-am ucis și l-am băgat în troler”. Declarația tulburătoare a criminalului care l-a omorât pe bărbatul găsit fără suflare în geamantan. Cum și-a explicat gestul
Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Evz.ro
Președintele Biden testat Pozitiv pentru Covid-19. Cum Influențează Situația Politică
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Mega-scandal la 'Insula Iubirii'! Dezvăluiri terifiante despre Cornel: 'O bătea golănește pe Ada!' 😲 ⤵️
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cum putem reduce temperatura din casă cu două grade, fără a ne folosi de aerul condiționat? Cercetătorii vin cu o soluție inedită
Capital.ro
Se dă ordin în România. Obligatoriu pentru proprietarii de bloc cu centrale termice
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Calvarul de nedescris prin care a trecut doctorița Marina, înainte să fie găsită moartă în cabinet!
substantial.ro
Detectarea fosfinei și amoniacului pe Venus sugerează posibilitatea existenței vieții
MediaFlux
Vești bune pentru locatarii de la bloc. Vor plăti mai puțin la întreținere
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'