O persoană a sunat la 112 și a anunțat că o mașină a căzut în canalul de fugă, în aval de hidrocentrala din localitatea Zigoneni, potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș. La locul incidentului au intervenit o autospecială de pompieri cu o barcă, un echipaj de descarcerare, o autospecială SMURD și o ambulanță.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Argeş, Mădălin Zamfir, a declarat, pentru MEDIAFAX, că poliţiştii au primit o sesizare că o maşină a căzut în barajul de la Zigoneni. Autoturismul a fost scos după aproximativ 30 de minute, iar în interior era o femeie de 42 de ani.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, Mădălina Epure, a precizat că maşina a fost găsită într-un canal din apropierea barajului, în urma scăderii nivelului apei.
„Maşina a fost găsită după ce angajaţii barajului au oprit uzinarea. Nivelul apei a scăzut şi autoturismul a fost găsit de colegii din barcă, undeva la mijlocul canalului. Apa are, în zona respectivă, 8-10 metri. Maşina a căzut de pe marginea canalului„, a declarat Epure.
Medicii au declarat decesul femeii de 42 de ani, după zeci de minute în care au încercat să o resusciteze. Soţul acesteia a venit în zonă şi i s-a făcut rău, fiind transportat la spital.
Femeia se afla singură în maşina care a căzut în barajul de la Zigoneni.
Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabilit cum a căzut maşina.
Citeşte şi Şase persoane, inclusiv un copil, rănite într-un accident în judeţul Argeş