Iranul a anunţat că avionul s-a prăbuşit în sudul ţării, în apropiere de Golful Persic. Cei doi piloţi aflaţi la locul accidentului au reuşit să se slaveze.
Potrivit agenţiei de sta IRNA care citează o oficialitate locală, accidentul ar fi fost provocat de o defecţiune tehnică.
Guvernatorul din Tangestan, Abdolhossein Rafipour, a declarat că avionul s-a prăbuşit în apropierea zonei de coastă, la ora locală 12:30. Nu se cunoaşte deocamdată care a fost misiunea acestui zbor. Regiunea este patrulată de avioane militare, iar aceste zboruri sunt ceva comun în această regiune.
Forţele aeriene sunt o combinaţie de avioane militare de provenienţă americană dinainte de Revoluţia Islamică din 1979 şi de avioane MiG şi Suhoi.