Un băiat de 14 ani a fost atacat, vineri, cu un cuţit, lângă o cale ferată. La întreagă scenă a asistat neputincioasă surioara lui de doar 8 ani. Totul a pornit de la nişte şicanări. Băieţelul a vrut să fugă la un moment dat de cei patru tineri, însă a fost prins din urmă şi înjunghiat fără milă în inimă şi gât.
Speriată, surioara lui a început să ţipe după ajutor. La faţa locului a ajuns imediat un echipaj de urgenţă, dar din păcate nu s-a mai putut face nimic şi s-a constatat decesul. Potrivit România TV, poliţiştii au deschis o anchetă.
Cei patru tineri au fost reţinuţi.
Potrivit reprezentantului IPJ Bistriţa-Năsăud, comisar Valer Andreica, cei patru suspecţi au 14, 17, 19, respectiv 32 de ani, însă participaţia fiecăruia la incidentul care a dus la decesul băiatului de 14 ani nu este cunoscută încă. Andreica a precizat, de asemenea, că arma crimei a fost găsită.
Din primele cercetări, se pare că cei patru suspecţi îl cunoşteau pe băiatul de 14 ani şi între ei ar fi izbucnit un conflict spontan, care a dus în cele din urmă la producerea tragediei.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, Marius Rus, băiatul a fost găsit în stare de inconştienţă de câţiva trecători, care au alertat autorităţile.