Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Dâmboviţa, cadavrul bărbatului a fost găsit în apropierea unui transformator.
„Din primele concluzii se pare că bărbatul a murit electrocutat, el fiind găsit de câţiva electricieni care veniseră să remedieze o pană de curent. Cadavrul era în apropierea unui transformator, iar acum încercăm să stabilim identitatea bărbatului şi împrejurările în care acesta şi-a pierdut viaţa”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Dâmboviţa, agent Raluca Florescu.
Anchetatorii încearcă să stabilească împrejurările în care bărbatul şi-a pierdut viaţa, dacă era salariatul combinatului sau un hoţ care a intrat în curtea unităţii.
La un moment dat, jurnaliştii sosiţi la faţa locului au fost îmbrânciţi de mai mulţi angajaţi ai firmei de pază ai Combinatului Mechel din Târgovişte, poliţiştii intervenind pentru aplanarea conflictului.
Trupul neînsufleţit al bărbatului urmează să fie preluat de o echipă a Serviciului Medico-Legal Dâmboviţa şi transportat la morga din Târgovişte pentru necropsie şi stabilirea cauzelor morţii.