Un bărbat a încercat să „evadeze” din spital folosindu-se de mai multe cearşafuri. Voia să meargă să-şi cumpere băutură

Un bărbat în vârstă de 49 de ani care era internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov s-a accidentat, seara trecut, în timp ce încerca "să evadeze" din unitatea sanitată, pe geam cu ajutorul unor cearşafuri.
Filip Stan
11 nov. 2021, 16:11
Un bărbat a încercat să

Un bărbat a încercat să „evadeze” din spital folosindu-se de mai multe cearşafuri. Bărbatul era internat la ORL, într-un corp de clădire din Tractorul, care ține de Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, potrivit mytex.ro.

„La data de 10 noiembrie 2021, în jurul orei 18.00, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Brașov au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 de către un reprezentant al unei unități medicale situată pe raza municipiului Brașov cu privire la faptul că un pacient ar fi suferit vătămări corporale.
Din primele cercetări efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că o persoană de sex masculin, pacient în cadrul unității medicale anterior menționate, ar fi încercat să părăsească, pe fereastră, incinta acesteia, folosindu-se de mai multe cearşafuri, ulterior accidentându-se prin cădere în balconul aflat la demisolul spitalului. Persoana în cauză a fost identificată ca fiind un bărbat, în vârstă de 49 ani din localitatea Hoghiz, județul Brașov, acesta fiind transportat la o altă unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent principal Nadia Olaru.

Bărbatul de 49 de ani era internat de mai multe zile în spital şi pentru că nu mai consumase alcool de ceva timp instrase în sevraj, spun sursele Brasov.net.

Iniţial pacientul a încercat să convingă asistentele să-l lase să părăsească unitatea medicală pentru o perioadă scurtă de timp. Cum acestea au refuzat, individul a căutat altă soluție. A luat cerșafurile de la paturile care erau în salon, le-a legat și a încercat să coboare în curtea spitalului. Doar că a căzut.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, dosarul fiind instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

DailyBusiness
Produsul iubit din comunism revine în magazine! Prețul mic va câștiga inimile tuturor românilor
Spynews
Cu ce poți înlocui fulgii de ovăz la micul dejun. Rețeta este simplă și gustoasă
Bzi.ro
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu
Fanatik.ro
Lidl aduce din nou la raft, de luni, 3 februarie 2025, produsele care au făcut senzație în rândul românilor. Se vor da ca pâinea caldă
Capital.ro
A murit un nume imens. A fost un monstru sacru. Drum lin, maestre!
Playtech.ro
Zilele din luna februarie în care este bine să plantezi pomii fructiferi ca să aibă rod și să se umple de fructe. Datele exacte din calendarul lunar
DailyBusiness
Ghinionul Bulgariei, norocul României. O fabrică majorează economia noastră cu o mutare strategică!
Adevarul
Mesajul unui vlogger pentru nostalgicii după comunism: „Haideți aici! Veți vedea cum un președintele a schimbat democrația în comunism”
wowbiz.ro
Ea este femeia de afaceri care a murit subit într-un salon de înfrumusețare! Avea 35 de ani și era proprietara unui cunoscut magazin de haine
Spynews
Horoscop februarie 2024. Ce noutăți vor apărea pentru nativii zodiilor
Spynews
Horoscop duminică, 2 februarie 2025: Se anunță o zi plină pentru Gemeni
Evz.ro
Căsătoriile nu vor mai fi la fel. Schimbările care intră în vigoare în 2025
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
kanald.ro
Cutremurător! Medicul care ar fi operat-o pe Liuba, tânăra moartă în Chișinău, nu ar fi avut licență: „Un preţ plătit pentru o eroare a cuiva”
Cancan.ro
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Călin Georgescu va fi eliminat! Candidatura lui va fi contestată și respinsă de CCR. A făcut o greșeală imensă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
"Ne-ai lăsat singure. Nu ai vrut să îți vezi fetele crescând". Motivul care l-a împins pe Bogdan, tatăl a trei fete mici, să se sinucidă în baie
substantial.ro
Poliţia de Frontieră: Peste 260.000 de verificări digitale ale documentelor de identitate în prima lună în Schengen
MediaFlux
TRUMP amenință INCLUSIV ROMÂNIA. Nimeni nu știe ce are de gând să facă
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Primul cocoș din România vopsit profesionist, scos la licitație pentru 5.000 € (VIDEO cu Vanessa)