UPDATE: La Paris, au manifestat aproximativ 4.000 de “veste galbene”, iar protestul s-a încheiat la ora locală 19.00, manifestanţii fiind atunci evacuaţi de pe Champs-Elysees şi circulaţia redeschisă.
Potrivit lci.fr, în urma incidentelor de la protestele de sâmbătă au fost reţinute 220 de persoane, dintre care 142 la Paris. Printre cei reţinuţi se numără şi Eric Drouet, figură marcantă a mişcării “vestelor galbene”, care a fost plasat în arest. Forţele de ordine au intervenit cu gaze lacrimogene.
UPDATE: Două jurnaliste de la France 2 Montpellier au declarat, sâmbătă, pentru AFP, că au fost agresate de manifestanţi în veste galbene în timp ce transmiteau informaţii de la protestul de la Boulou, localitate din apropierea frontierei cu Spania, relatează News.ro.
Anne Domy, redactor, şi Audrey Guiraud, fotoreporter, se aflau în momentul agresiunii în apropierea staţiei de taxare de pe autostrada A9, la Boulou, blocată parţial de manifestanţi pe parcursul zilei de sâmbătă.
Citește și: CFR, promisiune înainte de sărbători: Ce surpriză le-a pregătit călătorilor
„Totul a degenerat după-amiază, când forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe manifestanţi şi când a avut loc o busculadă din cauza panicii. Eu şi colega mea am fost urmărite, prinse şi lovite de o mulţime de manifestanţi care ne-a încercuit. ‘Vândute’, ‘nu faceţi nimic altceva decât să traficaţi realitatea’, ţipau furioşi cei cu vestele galbene, atât femei cât şi bărbaţi”, a declarat Anne Domy.
Cele două jurnaliste spun că au fost salvate de un manifestant care s-a interpus între ele şi agresori, astfel că au putut să fugă, „sub o ploaie de insulte”.
Jurnalistele au depus plângere după incidentul de la Boulou.
UPDATE: Aproximativ 2.000 de „veste galbene” participă, sâmbătă, la manifestaţiile de la Paris, conform estimărilor autorităţilor locale. Protestele au fost marcate de incidente, iar 79 de persoane au fost reţinute. În întreaga ţară, numărul protestatarilor este 23.800, potrivit lci.fr. La Saint-Chamond (Loire), manifestanţii au bruscat o echipă a televiziunii BFMTV şi o jurnalistă de la La Tribune-Le Progres.
Potrivit Le Figaro, un reporter şi un cameraman de la BFMTV, însoţiţi de doi agenţi de pază, transmiteau informaţii de la Saint-Chamond cu privire la blocajul de pe autostrada A47, în momentul în care manifestanţii au încercat să le ia camera. Camera de luat vederi a fost deteriorată, iar unul dintre însoţitorii echipei de televiziune a fost rănit lla mână. După acest incident, o jurnalistă de la La Tribune-Le Progres a fost agresată de două persoane care purtau veste galbene. „Un cuplu a bruscat-o încercând să îi ia telefonul cu care făcea fotografii. Alte veste galbene au intervenit pentru a recupera telefonul şi a i-l înapoia”, a Patrick Mauge, reprezentant al cotidianului francez.
BFMTV şi La Tribune-Le Progres urmează să depună plângere cu privire la aceste incidente.
La Paris, exista interes din partea a mii de persoane pentru a participa la o manifestaţie organizată în zona Versailles de Eric Drouet, figură marcantă a mişcării „vestelor galbene”. Acolo, au sosit dimineaţa câteva zeci de persoane. Manifestanţii au surprins însă şi, după un alt apel al lui Drouet, s-au strâns în Montmartre. Aproximativ 800 de „veste galbene” au defilat apoi pe străzile din Paris, iar treptat numărul manifestanţilor a ajuns la 2.000.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, s-a înregistrat al zecelea deces legat de protestele “vestelor galbene”. Un şofer în vârstă de 36 de ani a murit după ce a intrat cu maşina într-un camion blocat la un baraj pentru vestele galbene, la intrarea pe autostradă în apropiere de Perpignan, scrie AFP. Reuters notează că zona era blocată de “vestele galbene”.
“Vestele galbene” au făcut apel şi pentru blocarea trecerii camioanelor la frontiere. Jandarmii au deblocat, dimineaţa, la ora 06.00, autostrada A63 în zona Biriatou, la frontier cu Spania, unde aproximativ 50 de “veste galbene” blocaseră drumul de la ora 03.00.
Blocaje s-au semnalat şi în nordul Franţei, la frontier cu Belgia.
La Lyon, la ora 10.00 protestau în piaţa Bellecour 30 de persoane.
Manifestaţii ar urma să aibă loc şi la Toulouse, Orleans şi Bordeaux.
Din data de 17 noiembrie, când la manifestaţiile “vestelor galbene” au participat 282.000 de persoane, mobilizarea a fost în scădere de la o săptămână la alta. La 24 noiembrie au fost 166.000 de manifestanţi, la 1 şi 8 decembrie au fost 136.000, iar la 15 decembrie au fost 66.000.