Samson Petre Pascale este cunoscut în Somova ca fiind un „ciudat”, scrie adevarul.ro. Expertiza psihiatrică a arătat, însă, că acesta avea discernământ în momentul comiterii faptei, astfel că în cursul zilei de joi a ajuns după gratii.
După ce au bătut-o pe femeie, bărbatul a violat-o în prezenţa concubinei lui. Mai mult, concubina a imobilizat victima, ţinând-o de mâini, pentru ca Samson să îşi ducă la bun sfârşit oribila faptă. Victima a ajuns în spital, acolo unde a stat patru zile. Pe data de 30 mai, aceasta a ieşit din spital şi s-a decis să depună plângere la poliţie. Nu ştia exact cum îl cheamă pe agresor, astfel că a mai durat câteva zile până ce acesta a fost prins.
La începutul lunii iunie, bărbatul a fost reţinut de oamenii legii, dar a fost dus la expertiză psihiatrică, pentru a se stabili dacă avea discernământ. Specialiştii au ajuns la concluzia că violatorul ştia ce face, dar concubina nu avea discernământ. Astfel că pentru concubină, o femeie paşnică, dar foarte obedientă faţă de bărbat, s-a luat măsura internării.