Viaţa bărbatului din localitatea Bistriţa-Bârgăului a luat o întorsătură dramatică în urmă cu şapte ani. El povesteşte că din senin, a fost săltat de poliţişti, dus la secţie şi mai apoi arestat. Cea care a depus declaraţia împotriva bărbatului era fosta lui soţie, care ar fi vrut să se răzbune pe el.
Nici anchetatorii nu au fost mai indulgenţi. „Ancheta a început în felul următor. O coală de hârtie albă. Anchetatorii mi-au pus să scriu cum am violat-o pe fetiţă. Le-am spus că nu am violat-o. Am declarat asta, apoi ei au rupt hârtia. Mi-au spus: „Nu e aşa, tu spune cum ai violat-o”. Apoi m-au lovit”, a declarat bărbatul.
După o perioadă lungă de proces, acesta a primit sentinţa. Zece ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol şi incest. Victima recunoaşte că a fost abuzată sexual, însă de către fratele ei vitreg şi nicidecum de tatăl ei.
„Vreau să ştiu pentru ce am fost condamnat şi de ce. Am cerut 1.000 de euro pentru fiecare zi de închisoare. Asta înseamnă vreo două milioane şi ceva de euro”, a mai explicat bărbatul.
La finalul anchetei, magistraţii de la CEDO vor stabili dacă într-adevăr cele spuse de bărbat sunt sau nu adevărate.