Poliţia Ilfov anunţă, sâmbătă, că furtul celor 11 tablete a avut loc în perioada 10-18 septembrie, prejudiciul total fiind estimat la aproximativ 5.500 de lei.
Poliţiştii au recuperat, până în prezent, şase dintre cele 11 tablete.
Surse judiciare au declarat că tabletele au fost furate din sediul Primăriei Popeşti-Leordeni.
Bărbatul bănuit s-a ales cu dosar penal pentru furt, urmărirea penală fiind efectuată sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu.