Imagini şocante au fost surprinse pe strada Mihai Eminescu din Arad, la doi paşi de sediul Poliţiei. Un bărbat a fost lovit cu pumnii în faţă şi dat cu capul de pereţi, timp de câteva minute. Omul a fost luat prin surprindere de agresor, care a reuşit să-l sperie, astfel încât victima nici nu a mai avut curajul să povestească ce i s-a întâmplat, scrie aradon.ro.
Vizibil buimăcit de bătaie, bărbatul agresat a declarat că a fost vorba de o „problemă de familie”, iar cel care l-a bătut este un prieten. Potrivit martorilor care au asistat la scenă şi au auzit discuţia dintre cei doi, bărbatul agresat a fost bătut pentru că „s-ar fi dat la soţia” bătăuşului.
Trecătorii care au asistat la scenă au evitat să intervină între agresor şi victima sa şi nici măcar nu au sunat la 112.
Citeşte şi Cioban bătut şi lăsat să moară în CHINURI la Galaţi. Cadavrul, dezgropat de câini VIDEO