Breaking
News
Poliţiştii de la investigarea criminalităţii organizate din Craiova şi procurorii DIICOT au făcut, marţi, două percheziţii la locuinţele unui bărbat de 57 de ani, din municipiul Craiova.
În urma percheziţiilor, au fost ridicate aproximativ două kilograme de muguri de cannabis, un kilogram de tulpini şi frunze de cannabis şi nouă pungi cu 43 de seminţe de cannabis.
De asemenea, într-o casă a bărbatului, poliţiştii au descoperit o cultură indoor de cannabis şi instalaţiile aferente acesteia.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar miercuri instanţa a dispus măsura arestării preventive a acestuia, pentru 30 de zile, el fiind acuzat de cultivare şi trafic de droguri de risc.