Bărbatul a fost găsit, a doua zi dimineaţă, chiar de soţie. Vestea i-a şocat pe toti oamenii din comuna Drăgăşani.
„Aveau doi copii, se înţelegeau bine. Nu ştiu ce l-a determinat să facă acest gest, poate neînţelegeri în familie. Numai el ştie ce e în familie. Nu ştii ce e în sufletul omului. Era un băiat bun, foarte respectuos. Toată lumea îl regretă”, a spus unul dintre vecinii bărbatului.
Acesta a venit seara în casa femeii, la petrecerea fiului lor. După ce s-a terminat totul, cei doi s-au certat, iar femeia s-a dus in dormitor. Soţul a plecat apoi către maşină. „Până acum nu a putut fi stabilită o cauză care l-a determinat să ajungă la acest gest, dar se pare că în seara anterioară au avut nişte discuţii în contradictoriu cu nevasta lui”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Prahova, Daniel Radu.
Bărbatul lucra în construcţii şi avea doi copii minori. Cei doi soţi se separaseră de două luni şi bărbatul voia să se împace.