Miercuri, în jurul orei 18:00, într-un acces de furie, antrenat de presupuse motive de gelozie, dar și de alcool, un bărbat din Botoşania luat-o pe iubita sa la bătaie, apoi a stropit-o cu benzină și i-a dat foc. Femeia, de 43 de ani, a reușit să iasă din locuință, însă agresorul a rămas în interior, unde și-a incendiat bunurile și propria persoană. Ulterior, a părăsit și acesta imobilul, cuprins de flăcări. Pompierii direcționați la fața locului au lichidat incendiul, în jurul orei 19:00, cei doi concubini fiind preluați de echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță și SMURD.
După ce va fi externat, bărbatul va fi prezentat în fața instanței pentru tentativă de omor, dosarul fiind instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul din Botoșani.
Cei doi concubini din localitatea Chitcovata, din comuna Vorona, care au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean cu arsuri, după un conflict soldat cu incendiere, au fost transferați în stare gravă la Clinica de Arși din Iași, în noaptea de miercuri spre joi.
Cei doi pacienți, în vârstă de 50, respectiv de 43 de ani, prezentau arsuri de gradele I, II și III, pe circa 40% din corp, fiind transportați cu două ambulanțe spre clinica de specialitate din Iași, concomitent.