„În urma verificărilor efectuate a rezultat că focul fusese aprins de un bărbat de 28 de ani, cu intenţia, conform propriilor spuse, de “a-şi face un grătar”, iar acesta nu a considerat necesar să rămână în zonă pentru a-l monitoriza deoarece urmărea o emisiune culinară la televizor„, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba, Cosmin Jurcoveț, potrivit voceatransilvaniei.ro.
Jandarmii i-au explicat că, potrivit prevederilor legale, persoanele fizice care desfăşoară activitatea de picnic au obligaţia să aprindă focul doar în locurile special amenajate şi să îl supravegheze în permanenţă. Totodată, i-au atras atenţia asupra pericolului pe care l-ar fi reprezentat extinderea flăcărilor la vegetaţia din jur şi l-au sancţionat contravenţional cu avertisment scris.
Citeşte şi: INCREDIBIL. Grătar de mici, curăţat cu o mătură spălată într-o baltă VIDEO