O persoană a sunat la 112 pentru a anunţa producerea unei explozii în urma căreia un bărbat de 51 de ani, din comuna Deleni, a suferit arsuri la nivelul feței. Inițial, s-a crezut că este vorba despre un container de spray care s-ar fi aprins în timp ce bărbatul dădea foc miriștei, însă cercetările polițiştilor au indicat că este vorba despre un proiectil.
„Persoana rănită a fost transportată la spital cu elicopterul SMURD. Echipa pirotehnică a efectuat cercetări și a descoperit indicii care au arătat că ar fi vorba despre un proiectil din al Doilea Război Mondial, de 76 de milimetri. S-au efectuat cercetări pentru a determina dacă mai există și alte proiectile în zona respectivă, dar încă nu avem toate datele”, a declarat locotenentul Elena Loredana Covalschi, purtătorul de cuvânt al ISU Iași, potrivit monitorulbt.ro.
Reprezentanții Spitalului de Urgență „Sfântul Spiridon” din Iași au precizat că starea bărbatului este gravă, cu prognostic rezervat.
Citeşte şi: Descoperire INCREDIBILĂ în curtea unui moldovean. Vezi ce a găsit bărbatul în timp ce săpa în curte