Un bărbat şi-a declarat soţia moartă pentru a primi ajutorul de înmormântare: „Când moare, când învie”

Gestul unui bărbat dintr-o comună din Dolj a şocat pe toată lumea. Acesta şi-a declarat soţia moartă pentru a primi ajutor de înmormântare. Pentru fapta sa, bărbatul s-a ales cu dosar penal.
Filip Stan
12 apr. 2016, 17:42
Un bărbat şi-a declarat soţia moartă pentru a primi ajutorul de înmormântare:

Nicolae Sima, în vârstă de 64 de ani, a decis să însceneze moartea soţiei sale pentru a primi ajutorul de înmormântare în valoare de 500 de lei. 

Am luat 500 de lei de la primărie, dar i-am dat înapoi. I-am spus medicului de familie că soţia a murit, iar astfel am obţinut certificatul de deces. Ea era acasă, dar nu era moartă. Dar când moare, când învie. Ştiu că am greşit şi nu o să mai fac asta niciodată. Aveam nevoie de bani. Dacă murea, ce făceau eu? M-am gândit că este mai bine să o declar moartă, iar în momentul în care cu adevărat murea să am bani să o îngrop. E bolnavă de doi ani şi nu cred că mai apucă să trăiască două luni. Ce credeţi, că am greşit? O să mă aresteze? Promit că nu o să mai fac niciodată aşa ceva. Vecinii sunt cei care au mers la primărie şi au spus că soţia mea nu a murit. Eu cred că mi-au vrut răul”, a povestit bărbatul, informează Adevărul.

Cum minciuna are picioare scurte, vecinii, care au vrut să meargă la înmormântarea femeii, au descoperit că aceasta trăieşte, de fapt.

„Am auzit că a declarat-o la medicul de familie moartă. A mers a luat bani de la primărie, însă înmormântarea nu a mai avut loc. Femeia este vie, însă trebuie să recunoaştem că este bolnavă. Pentru bani cred că a declarat-o moartă. Ei sunt mai săraci şi nu au din ce să trăiască. Nou ne-a spus că a murit. Ca să vă spun adevărul în urmă cu o săptămână a decedat sora lui Nicolae. Poate de acolo i-a venit ideea să îşi declare moartă şi soţia. Când a văzut că primeşte ajutor de la primrie a zis că doar aşa poate să facă rost de bani. Medicul de familie nu trebuie să îi dea hârtie la mână până nu vedea că femeia a decedat cu adevărat”, a declarat Mariana Mihai.

Soţia bărbatului a încercat să-i găsească soţului său o scuză. Aceasta spună că cel mai probabil bărbatul a crezut că a murit în somn, deoarece ştia că este bolnavă.

„M-a declarat moartă. Eu nu ştiu ce a făcut el. Nu vreau să facă puşcărie, el este spirjinul meu. A crezut că am murit pentru că eu am avut un somn mai profund”, a spus Ana Ciuraru, potrivit sursei citate.

Bărbatul este acum cercetat penal, în stare de libertate pentru înşelăciune, fals în declaraţii şi uz de fals.

Citeşte şi Un bărbat a murit după ce s-a înecat cu un MIC, la lansarea unui candidat PNL

 

DailyBusiness
Salarii explozive în România! Joburi de peste 10.000 lei pe lună și oportunități uriașe pentru câteva domenii în creștere
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Video. Denise Rifai i-a arătat cartonașul galben lui Nicușor Dan la Testul Puterii! Ce s-a întâmplat la emisiunea maraton de pe Fanatik
Capital.ro
Dezvăluire incendiară despre Călin Georgescu. S-a aflat totul abia acum: I-a plăcut de el...
Playtech.ro
Cum trebuie reglată tetiera din maşină pentru a te proteja în caz de accident. Prea puţini şoferi ţin cont
DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Adevarul
PSD sună mobilizarea pentru Crin Antonescu cu previziuni sumbre: ieșirea de la guvernare, primari aleși în două tururi și posturi tăiate SURSE
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Mașina de spălat te poate sărăci. Metoda imbatabilă de a face economie
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada A2, din Austria! Sunt mai mulți morți și persoane rănite: „Nu am mai văzut așa ceva”
Cancan.ro
Nuntă secretă în politică! Fostul prim-ministru al României s-a căsătorit la Viena cu deputata care i-a furat inima
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Nu se mai aștepta la acest anunț minunat: Cele mai mari șanse
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Bulgaria crește taxele de drum! Cât costă acum vinieta pentru români. Lovitură înainte de sezonul estival
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Actriţa din piesa care a deranjat Biserica, ameninţată: Nu-mi venea să cred